Paraschiv a anunțat că zona-tampon din stadioane va fi eliminată, iar locurile vor putea fi utilizate integral. Argumentul este că ultrașii stau în zone clar delimitate, ceea ce face inutilă blocarea unor sectoare întregi de stadion.
Noile reguli vor aduce mai multă atmosferă pe stadioane
De asemenea, suporterii vor avea dreptul să afișeze bannere pe garduri, cu condiția ca acestea să fie aprobate de observatorul de joc și să nu acopere ieșirile de urgență, considerate esențiale pentru siguranța spectatorilor.
„Noi nu inventăm nimic prin aceste amendamente pe care le aduce la legea 4. Practic, updatăm o lege veche, care la acel moment avea nevoie de reglementare, și am tot respectul pentru domnul Dragomir că a reușit s-o facă, dar lucrurile evoluează. Am avut foarte multe dezbateri cu federațiile relevante, cu AMF-ul, cu Sindicatul Fotbaliștilor, cu LPF-ul, cu cluburile din Liga 1, cu suporterii și chiar cu forțele de ordine. Toată lumea a fost de acord că această lege trebuie schimbată. Rar s-a întâmplat ca un proiect să fie agreat de toată lumea. La finalul zilei, toată lumea va avea de câștigat. Eu sunt optimist! Sunt foarte multe amendamente, e adevărat”, a explicat Ciprian Paraschiv pentru Fanatik.
O altă modificare vizează accesul cu băuturi slab alcoolizate pe stadioane. Noua reglementare ar urma să permită consumul de bere în condiții similare celor existente la competițiile internaționale. Proiectul a primit deja aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social, precum și din partea Consiliului Legislativ, iar în prezent se află la patru comisii din Senat. Termenul estimat pentru intrarea în vigoare este finalul anului 2025, moment în care suporterii ar putea urmări ultimele meciuri ale echipei naționale bucurându-se de o bere slab alcoolizată și de o atmosferă mai apropiată de standardele europene.
„Să le luăm pe rând. Zona-tampon nu are nicio relevanță. Dacă tu, ca stat, dai bani ca să construiești un stadion cu un anumit număr de locuri, care e logica să vinzi mai puține? Ultrașii stau în sectoare total opuse. Lângă galeria echipei oaspete n-o să vedeți niciodată galeria echipei gazdă. Atunci, de ce să închizi aceste locuri? În Europa nu există așa ceva. Jandarmeria va avea ultimul cuvânt. Cu bannerele… atâta timp cât un observator de joc îți permite un banner, ce faci, stai cu el în mână 90 de minute?
E normal să-l pui pe un gard. Pare un lucru minor, dar e destul de important. Ieșirile de urgență sunt extrem de importante pentru securitatea unui meci. În România nu există așa ceva. Am avut acel caz de la Bruxelles când oamenii s-au călcat în picioare. Doamne, ferește! E bine să prevenim aceste lucruri. Singurul lucru care nu va fi permis este să pui bannerul pe ieșirea de urgență”, a mai spus deputatul AUR.

Sunt incluse și mai multe modificări privind securitatea
În privința securității, modificările includ obligativitatea amenajării ieșirilor de urgență, măsură justificată prin necesitatea prevenirii unor tragedii similare celor produse pe stadioane din alte țări, unde lipsa acestora a generat accidente grave.
„Legat de alcool, se întâmplă în aproape toată Europa. Vă dau exemplul Angliei: în momentul în care ei au interzis vânzare de alcool au apărut două fenomene. Lumea a început să bea mai mult acasă și consumau în cantități mult mai mari, deoarece știu că la meci nu au voie. E ceva decent. Am fost cu toții la EURO, nu? Am văzut că putem bea o bere slab alcoolizată. Oricum nu ai timp să bei mai mult de două beri. Să stai doar la rând? Până la urmă vii să vezi un meci.
Berea aia te și umflă, nu ai câtă bere să bei. În acest moment, proiectul a primit aviz, în unanimitate, de la Consiliul Economic și Social, a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, iar acum a fost repartizat la patru comisii din Senat. Eu sper ca până la finalul anului să putem vedea ultimul meci al naționalei bând o bere slab alcoolizată, punând un banner pe gard și să ne bucurăm de un spectacol în toată regula”, a completat deputatul.
La rândul său, Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a exprimat sprijin pentru schimbările propuse. Acesta a subliniat că torțele, fumigenele și artificiile fac parte din atmosfera spectaculoasă de pe stadioane și se dorește introducerea unui cadru legal care să permită utilizarea acestora în condiții controlate și sigure, fără a pune în pericol desfășurarea meciurilor.