Criza greacă: preşedinţia poloneză a UE pledează pentru o soluţie rapidă

Criza greacă: preşedinţia poloneză a UE pledează pentru o soluţie rapidă
Publicat de CAPITAL la 11 iulie 2011, 13:02

Preşedinţia poloneză a Uniunii Europene a cerut luni ţărilor din zona euro să ajungă „cât mai repede posibil” la o înţelegere cu privire la cel de-al doilea pachet de ajutor pentru Grecia.

"Trebuie în mod clar să progresăm cât mai repede pentru a face astfel încât acest program să fie pus pe picioare cât mai curând posibil", a declarat presei ministrul polonez de finanţe, Jacek Rostowski, înaintea unei reuniuni la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Acest al doilea plan de sprijin financiar pentru Grecia, după un an de la cel de 110 miliarde de euro, întâmpină dificultăţi legate de participarea creditorilor privaţi ai ţării (bănci, companii de asigurări şi fonduri de pensii).

Opţiunea unei soluţii destul de radicale privind Grecia, declararea incapacităţii parţiale de plată, câştigă teren, potrivit unor diplomaţi. Aceasta ar marca o schimbare notabilă a poziţiei zonei euro, potrivit AFP.

O reuniune a principalilor decidenţi economici din Uniunea Europeană este prevăzută luni în încercarea de a coordona poziţiile. La reuniune participă preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, şeful Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precum şi comisarul european pe probleme economice, Olli Rehn.

Această reuniune survine în contextul în care temerile privind o contagiune sunt în creştere. Ea are loc înaintea unei reuniuni a Eurogrupului, prevăzută pentru aceeaşi zi.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.