Profitul operațional al mărcii Volkswagen (VW), cea mai puternică a grupului din Wolfsburg, a fost de doar 590 milioane de euro în primele trei luni ale acestui an, în scădere de la 1,1 miliarde în aceeași perioadă din 2012. Conform oficialilor VW, acest recul a fost cauzat de scăderea vânzărilor și de un mix necorespunzător al produselor comercializate. În perioada menționată, numărul de vehicule livrate clienților a scăzut cu 2,4% până la 1,1 milioane. Cu toate acestea, marca Volkswagen a adus peste jumătate din veniturile marelui grup german de 46,6 miliarde de euro.
Brandul premium al grupului, Audi, a rămas cel mai mare contributor la profitul operațional al companiei. În primul trimestru, Audi a avut un profit operațional de 1,3 miliarde de euro, în scădere cu 100 de milioane față de perioada corespunzătoare din 2012. Vânzările Audi au scăzut cu 3%. Dacă profitul operațional al Audi a reprezentat 56% din totalul acestui indicator la nivel de grup, cel al mărcii Porsche a însemnat circa 24%.
Nici marca cehă Skoda nu a avut un prim trimestru prea fericit. Profitul operațional al acestui brand a scăzut până la 112 milioane de euro de la 209 milioane în primele trei luni din anul trecut. Vânzările Skoda au scăzut cu 13,3% până la 179.000 de vehicule.
Marca aflată în cea mai proastă poziție din grupul VW, Seat, a raportat o majorare a pierderilor până la 46 de milioane de euro, în ciuda unei majorări a numărului de unități vândute până la 111.000 de unități. În schimb, Bentley a avut un profit în creștere, 27 de milioane față de 16 milioane în trimestrul 1 din 2012.
Conform ANE pentru a trece cu bine de acest moment dificil, divizia de comerț a grupului Volkswagen a decis să ofere discounturi importante. Astfel conform unui dealer care a dosit să își păstreze anonimatul din cauza politicii de confidențialitate a grupului, pentru modele precum Golf VII sau Tiguan, Volkswagen a permis dealerilor să ofere reduceri de preț sau dotări suplimentare în valoare de până la 1.800 de euro pentru fiecare mașină vândută. Programul de susținere a vânzărilor ar trebui să fie valabil până la sfârșitul lui iunie, dar poate fi prelungit cu încă rei luni, dacă bugetul grupului o va permite.
Mai puțini muncitori „temporari”
Scăderea din bilanțul financiar aduce după sine și măsuri drastice. Șeful grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, a declarat într-uhn interviu acordat postului de televiziune austraic ORF, că „nu vom retrage nimic din capacitatea de producție deținută în Europa. Vom încerca să menținem constant numărul angajaților permanenți însă va trebui să ne gândim cum gestionam personalul angajat temporar”. Prin urmare, în lunile ce vor urma este posibilă o reducere a personalului angajat pe perioade determinate.
În ciuda rezultatelor slabe de la începutul acestui an, Winterkorn își menține intenția de a detrona Toyota de pe primul loc al clasamentului mondial al vânzărilor până în 2018.