Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2020?

Cristina Stoica: Într-o perioadă în care cu toții ne-am refugiat în confortul caselor noastre, care, în ultimele 12 luni, au devenit și loc de muncă pentru marea majoritate dintre noi, și în condițiile în care a trebuit să gestionăm în continuare procese complexe de HR, incluzând și diferite modificări contractuale, putem spune cu mândrie că cel mai de succes proiect implementat în 2020 a fost aplicația Online Acceptance Tool, prin intermediul căreia cei ~4700 de angajați din grupul Oracle au putut fi informați despre schimbările planificate, cu impact direct și au putut studia, înțelege și accepta în mod corespunzător aceste schimbări. În ceea ce ne privește, considerăm că pandemia a deschis noi orizonturi în privința utilizării tehnologiei pentru a ne păstra angajații informați în timp util, respectând în același timp atât măsurile necesare de sănătate și siguranță, cât și cerințele legale din România.

Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?

Cristina Stoica: Cel mai drag și de impact proiect implementat în cadrul Oracle a fost programul You Matter @ Oracle, acesta find lansat în timpul pandemiei, pentru a le veni în sprijin angajaților noștri și membrilor familiilor acestora, într-o perioadă extrem de provocatoare din toate punctele de vedere. Pentru a adresa o gamă de nevoi cât mai acoperitoare și mai variată, echipa de HR a construit această platformă, invitând angajații să:

  • exploreze toate beneficiile, resursele, workshopurile disponibile, oferite de către partenerii noștri medicali, psihologi, experți SSM
  • socializeze mai mult și să se alature, în funcție de pasiunile și hobby-urile comune, oricărora dintre comunitățile deja existente în cadrul Oracle care, în această perioadă, au organziat prezentări și activități dedicate
  • se alăture pe platformele online leaderilor seniori care s-au oferit să împărtășească din experiența lor legată de pandemie și de acțiunile lor de adaptare la noile condiții, în cadrul unor sesiuni pe care le-am numit Coffee Talks
  • urmărească și/sau să participe la activități relaxante, plăcute, recreative (cum ar fi: live cooking show with Chef Foa, crearea de decorațiuni Hand Made pentru pomul de Crăciun), să împărtășească talentele lor cu ceilalți colegi, continuând proiecte dragi din anii anteriori (cum ar fi Baking-Like-A-Boss, Your Voice @ Oracle Christmas Carols singers), continuând tradiții și aducând bucurie și optimism colegilor printr-un colaj de colinde cântate via Zoom.

Feedbackul pozitiv primit din partea colegilor pe parcursul întregului program ne-a depășit așteptările și cu siguranță ridică ștacheta pentru următoarea ediție a programului.

 Care sunt proiectele prevăzute pentru 2021?

Cristina Stoica: Pentru anul 2021 ne propunem să continuăm extinderea proiectelor inovative începute în zona proceselor de HR, pentru a le putea oferi angajaților noștri cele mai plăcute și facile experiențe legate de utilizarea și gestionarea acestor procese. De asemenea, ne propunem să continuăm programele interne de dezvoltare și de employee engagement.

Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?

Cristina Stoica: Putem spune că ne considerăm extrem de norocoși, având în vedere că am reușit, din perspectiva unei companii cu o prezență importantă în piața muncii din România, să trecem de la o zi la alta de la munca la birou la munca permanent de acasă, beneficiind atât de înțelegerea și sprijinul angajaților, cât și de tehnologia și echipamentele necesare acestei tranziții imediate.  Provocările principale au constat în a ne adapta obiceiurile la noua structură, în a rămâne conectați, acum doar prin intermediul platformelor online, cu colegii noștri, în a continua relațiile solide construite la birou. De asemenea, situațiile personale prin care am trecut fiecare dintre noi au adăugat complexitate activităților zilnice obișnuite, trebuind să gestionăm noi situații de boală, situații legate de grădinița/școala copiilor etc. Considerăm că angajații nostri au beneficiat de înțelegere și flexibilitate, de sprijin din partea managerilor, a colegilor și a tuturor echipelor partenere și de un pachet de beneficii acoperitor.

Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?

Cristina Stoica: Să muncească cu drag și pasiune, să identifice beneficiile/utilitatea activitățiilor sale, să ajute necondiționat, să nu renunțe la primul obstacol.

Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?

Cristina Stoica: Adoptarea accelerată a tehnologiei pentru a digitaliza cât mai mult procesele de HR, atât în sfera privată cât și în cea de stat (a autorităților), precum și flexibilizarea locului muncii.

Bani. Ce vă spune acest cuvânt?

Cristina Stoica: Banii sunt necesari pentru atât de multe motive, însă nu ar trebui să fie niciodată un motiv pentru a pierde din vedere propria valoare, principiile și, în niciun caz, bunul simț.