Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, a transmis un mesaj, pe pagina sa de Facebook, în care a salutat propunerea Comisiei Europene ca statele membre să reducă cu 15% consumul de gaze, până în luna martie a anului 2023, în cazul în care Rusia va întrerupe total furnizarea de gaze către Europa.

El a explicat că după agresiunea neprovocată a Rusiei în Ucraina, politica energetică a devenit, în primul rând, o chestiune de securitate și accesibilitate.

„Uniunea Europeană nu va face jocul Rusiei. Este important ca toată lumea să știe că planul Comisiei Europene “Save gas for a safe winter” – “Economisim gaz pentru o iarnă sigură” propune o reducere voluntară a consumului și dezvăluie o serie de modalități diferite prin care statele membre, industriile și gospodăriile pot reduce consumul de gaze”, a precizat liderul PNL.

Bușoi susține că trebuie acționat acum pentru a evita un șoc de aprovizionare

Cristian Bușoi a ținut să menționeze că trebuie ca noi toți să acționăm acum pentru a evita un șoc de aprovizionare și pentru a preveni noi daune economice în această iarnă.

„Să analizăm toate opțiunile pe care le avem pentru a crește eficiența energetică la toate nivelurile economiei, pentru a reduce consumul inutil și pentru a crește producția internă de gaz. Să găsim cele mai eficiente metode de a încuraja și a răsplăti industria care găsește soluții pentru reducerea consumului de gaz și cele mai bune soluții pentru ca, în special, consumatorii casnici, consumatorii vulnerabili și instituțiile esențiale: spitalele și școlile să nu aibă se suferit peste iarnă”, a mai spus Bușoi.

În opinia sa, ar trebui să se acorde prioritate energiei cu emisii scăzute de dioxid de carbon și energiei regenerabile și să se diversifice furnizorii și rutele de aprovizionare, atunci când vine vorba de importurile de energie. El a explicat că în această perioada delicată, ne vom putea baza însă și pe cărbune și petrol. Bușoi a ținut să precizeze că ajutorul oferit Ucrainei înseamnă să se dea dovadă și de rezistență în fața acestei provocări energetice la care ne supune Rusia.

„Ne așteptăm ca în perioada imediat următoare Comisia și Consiliul să informeze Parlamentul European despre această propunere de urgență și să ne țină la curent cu date, pe tot parcursul legislativ. Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie, pe care o conduc în Parlamentul European, va discuta de asemenea despre acest plan în cadrul următoarei sale reuniuni. Ne vom asigura că propunerea Comisiei va fi implementată corect și echilibrat. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă din cauza acțiunilor Rusiei.
Ne pregătim pentru o iarnă fără gaz rusesc și trebuie să ne asigurăm că rămânem uniți în efortul nostru comun”, a punctat Cristian Bușoi, care este președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.