Randamentul obligaţiunilor germane pe termen de 10 ani a coborât cu 0,02 puncte procentuale, la 0,4555%, potrivit datelor Tradeweb, citate de MarketWatch.

Îngrijorarea investitorilor legată de redresarea lentă a economiei zonei euro a determinat scăderea randamentului obligaţiunilor germane în cea mai mare parte a anului trecut.

În Franţa, randamentul obligaţiunilor cu scadenţa de 10 ani a coborât la 0,772%.

"Factorii care au provocat recenta aversiune faţă de risc nu vor dispărea rapid. Grecia şi problema relaxării cantitative – suplimentarea lichidităţilor de către BCE – alimentează nervozitatea pieţelor", potrivit unei note a analiştilor băncii BNP Paribas, citată de AFP.

Cancelarul german Angela Merkel a provocat duminică o controversă în Germania, inclusiv în cadrul majorităţii sale politice, după o relatare din presă potrivit căreia este pregătită să lase Grecia să iasă din zona euro dacă va veni la putere stânga radicală, în urma alegerilor care vor avea loc pe 25 ianuarie.

Spectrul ieşirii Greciei din zona euro a provocat luni scăderea puternică a pieţelor de capital, în pofida declaraţiilor Comisiei Europene privind apartenenţa statului elen la uniunea monetară.

Costurile de împrumut au scăzut marţi şi în state considerate mai vulnerabile, precum Spania şi Italia. Randamentul obligaţiunilor pe termen de 10 ani ale Spaniei a scăzut de la 1,609% la 1,594%, iar în Italia de la 1,839% la 1,926%.

În Statele Unite, randamentul titlurilor de Trezorerie cu scadenţa de 10 ani a coborât cu 3,24%, sub pragul simbolic de 2% pentru prima oară după luna mai 2013, la 1,990%, de la nivelul de 2,032% înregistrat la închiderea de luni a tranzacţiilor, potrivit datelor Tradeweb.

Te-ar putea interesa și: