Rusia va crea o zonă de carantină în regiunea Tiumen (Siberia) pentru ruşii evacuaţi din epicentrul epidemiei cu coronavirus în China, a declarat marţi vicepremierul rus Tatiana Golikova, şefa Comandamentului operativ de luptă împotriva coronavirusului.

Potrivit acesteia, ruşii vor fi ţinuţi în carantină timp de 14 zile, dar se crede că totuşi ei nu sunt contaminaţi.

Golikova a declarat că Rusia va evacua 147 de persoane din provincia chineză Hubei, inclusiv rezidenţi din Rusia, Uniunea Economică Euroasiatică şi Ucraina.

Ministerul de Externe rus şi Ambasada Rusiei din China continuă să facă o listă cu cei care vor fi evacuaţi din Hubei, a adăugat ea, conform Agerpres, care citează presa internațională.

Cetățeni din diferite țări!

Până la ora actuală, MAE a transmis Comandamentului operativ (central) de luptă împotriva coronavirusului o listă cu 147 de persoane, între care zece cetăţeni belaruşi, trei rezidenţi din Kazahstan şi câte unul din Armenia şi Ucraina, a precizat vicepremierul rus, indicând că datele vor fi actualizate până la plecarea primului avion noaptea aceasta.

Toţi cei evacuaţi sunt sănătoşi, a subliniat oficialul rus. Medicii militari îi vor examina chiar pe aeroportul din Hubei înainte de plecare, a indicat o sursă din cadrul Ministerului Apărării rus.

După o carantină de două săptămâni, străinii vor fi trimişi în alte ţări la cererea lor, a promis Tatiana Golikova. Pe durata carantinei, toţi cei evacuaţi vor fi asigura cu cele necesare, în regiunea Tiumen totul a fost deja pregătit pentru aceasta, a adăugat vicepremierul rus.

Până la ora actuală în Rusia s-au înregistrat două cazuri de infecţie cu coronavirus – în ţinutul Zabaikalie şi în regiunea Tiumen – fiind vorba de doi cetăţeni chinezi. Aceştia şi cei care au intrat în contact cu ei au fost spitalizaţi şi izolaţi, a menţionat Golikova.