Coronavirusul aduce catastrofa în România! Ce se va întâmpla în august? Virgil Musta dă cea mai proastă veste
Virgil Musta / SURSA FOTO: tion.ro
În ultimele săptămâni, cazurile de coronavirus din România au înregistrat o creștere majoră. În acest context, Dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeş din Timișoara, vine cu noi precizări. Potrivit acestuia, catastrofa se apropie.
Medicul susține că prognoza făcută de Guvern, potrivit căreia România ar putea atinge 1200-1600 cazuri noi de COVID pe zi, devine un scenariu din ce în ce mai plauzibil.
„Da, este posibil să ajungem la aceste cazuri, dacă nu se înţelege să menţinem cele trei reguli de aur: purtarea măştii, distanţa fizică şi spălatul mâinilor. Avem o creştere exponenţială a cazurilor.
Dar am speranţa că, după cazurile grave de coronavirus care au fost şi oamenii au murit, lumea o să înţeleagă că nu e de joacă şi nu o să mai spună că `pe noi nu ne poate afecta` şi va respecta regulile. Eu sper că nu se ajungă la prognoza guvernului, în ce priveşte numărul cazurilor noi de coronavirus”, a declarat dr. Virgil Musta, la Antena3.
Luna august, luna catastrofală
O prognoză realizată de Guvernul României arată că luna august ar putea fi catrastrofală în ce priveşte numărul cazurilor noi înregistrate cu coronavirus la noi în ţară. Potrivit ultimelor date, se vehiculează o creștere de peste 1.500 de cazuri de COVID-19 zilnice.
În contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri, medicul a fost întrebat cum s-a ajuns la o astfel de situație într-un timp atțt de scurt.
„Acum trei săptămâni, aveam cinci internări şi un caz nou de coronavirus pe zi. Trebuie spus că este un atac din partea celor care doresc destabilizare, fake news şi lumea crede. Lumea spune că nu avem libertate dacă menţinem regulile, lumea a crezut în fake news.
Creşterea cazurilor este o consecinţă şi la ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, la adunările de la mare, la manifestări, acolo unde nu s-a respectat nimic, nicio regulă şi erau focare”, a punctat medicul Musta.
Persoanele asimptomatice, un pericol real
Totodată, medicul a mai precizat că un alt factor care a dus la creșterea explozivă a cazurilor îl reprezintă asimptomaticii.
„Sunt multe cazuri în comunitate şi mai este o problemă, cea a asimptomaticilor. Ei sunt mulţi şi, din această cauză, trebuie să considerăm infectate multe persoane, pentru a fi precauţi. Acest virus se poate lua de oriunde în comunitate.
Am observat că la noi în judeţ, în Timişoara, majoritatea cazurilor nu provin din oraş, ci din mediul rural, unde oamenii consideră probabil că la ţară nu e nevoie de reguli”, a explicat medicul infecţionist.
Medicii nu cred în COVID
Legat de mesajele false şi teoriile conspiraţioniste care circulă mai ales pe internet, dr. Virgil Musta spune că s-a confruntat cu astfel de situaţii, dar nu numai în mediul virtual, ci chiar în spital.
„Mai grav, am întâlnit şi o asistentă medicală care a considerat că nu există virusul, nu a respectat regulile şi, astfel, a îmbolnăvit colegi şi pacienţi. E vorba de peste şase îmbolnăviri.
„A fost internată la noi în spital, a spus că de ce o internăm că are are o viroză şi după scurt timp s-a externat. E vorba de personal medical care nu crede că boala poate fi mortală şi spunea că noi, medicii, exagerăm”, a precizat dr. Musta, cel care numără sute de vindecări de COVID în prezent.
În ceea ce privește noua lege a izolării şi carantinei, care a intrat în vigoare marţi, dr. Musta spune că a venit cam târziu, însă este de ajutor.
„A venit puţin cam târziu, era mai bine dacă venea în urmă cu două săptămâni, ca pacienţii să fie internaţi 48 de ore. Acest vid legislativ care a existat a făcut ca oamenii să nu mai ţină cont de nimic.
Aceasta este o lege echilibrată, care permite izolarea la domiciliu şi permite ca persoana să fie evaluată de medic, pentru că dacă nu evaluează medicul cazul, e mai dificil de tratat”, a adăugat medicul.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.