Declarațiile de avere ale actualului ministru de Finanțe, Dan Vîlceanu, sunt extrem de suspecte. Cu toate că are declarate venituri extrem de mari și a cumpărat terenuri încă de când era pe băncile facultății, ministrul pare că face bani din nimic, salariile pe care le-a declarat fiind mult mai mici decât investițiile făcute, scrie Antena 3.

A început să facă bani încă din studenție

În anul 2002, studentul Dan Vîlceanu face primele achiziții. Două case în comuna Runcu, județul Gorj, una de 556 metri pătrați, alta de 250 metri pătrați și un teren de 21.063 metri pătrați. Acești bani cu care a făcut achizițiile din timpul studenției îi avea de la tatăl său, subprefect al județului Gorj.

Până în anul 2012, Vălceanu achiziționează încă 5.293 metri pătrați la Runcu, apoi o hală de 1.889 metri pătrați și un teren de 2.310 metri pătrați în Timișoara, încă 374 metri pătrați în Timișoara, apoi o casă de 208 metri pătrați și un teren intravilan de 1.412 metri pătrați Baliuc, Caraș-Severin.

În tot acest timp, potrivit CV-ului oficial, Dan Vîlceanu a fost economist și ulterior director la firma părinților sau la propria firmă, de unde a câștigat, potrivit declarației de avere din iulie 2012, doar 1.936 de lei pe lună. Tot atunci declara că a încasat 25.500 de lei dividente de la firma Rewodase SRL, la care era unic acționar.

Această firmă înregistra, în 2019, un profit de doar 19.385 de lei. Surprinzător, ministrul Finanțelor nu avea niciun leu în cont, dar nici datorii. În declarația de avere din 2014 apar și primii bani din închirierea halei industriale de la Timișoara – 251.785 de lei. Până la acel moment, Vîlceanu nu avea declarat niciun cont în care încasa banii.

În 2015, adaugă dividente de la Rewodase de 7.000 de lei, în condițiile în care, în 2014, firma nu a înregistrat niciun profit, ci era pe minus cu 15.000 de lei. Același lucru s-a întâmplat cu firma și în 2015, dar și în anii următori. Cu toate acestea, Dan Vîlceanu a continuat să treacă și în următoarea declarație de avere încă 7.000 de lei dividente de la aceeași firmă.

Nici acești bani, nici chiria anuală a halei din Timișoara nu se duc în vreun cont bancar. Din iulie și până în decembrie 2016, între două declarații, Dan Vîlceanu vinde proprietățile de pe malul lacului din Caraș-Severin, însă nu consemnează cui i le-a înstrăinat, ci doar prețul de 120.000 de lei.

Ce au găsit inspectorii ANAF la controale

Firma lui Dan Vîlceanu, Remont SA, cea la care a fost inițial acționar cu 55%, a cumpărat apoi toate acțiunile și a devenit astfel unic acționar, apoi a lichidat firma, a avut parte de un control din partea ANAF, în 2018. Inspectorii fiscali au verificat toate tranzacțiile și toate operațiunile realizate de această firmă.

În anul 2014 s-au identificat mai multe facturi între Remont SA și firma Karina Sebatil SRL. În una dintre ele s-a constatat că produsele înscrise în factură nu au fost livrate niciodată de către Karina Sebatil SRL, iar factura a fost stornată. Practic, atât firma lui Dan Vîlceanu, cât și firma părinților săi, tranzacționau marfă inexistentă, cu facturi false, potrivit datelor de la ANAF.

Sursă foto: Administraţia Prezidenţială