Una din încercările statului de impulsionare a natalității a fost acordarea unui concediu „de maternitate și lăuzie“ de 126 de zile. Viitoarea mamă este plătită cu salariul aproape integral de către angajator, acesta urmând să-și recupereze ulterior banii de la casa de sănătate de care aparține. Ce se întâmplă însă când într-un județ cum este Doljul, de pildă, procesul de decontare a ajuns abia la firmele care au depus actele la începutul anlui 2011?
Cam nimic, spune patronul unei farmacii din zonă, care are de recuperat cam 45.000 de lei de la CAS. „Ne spun tot timpul că nu au bani, că nu e vina lor. Dacă te enervezi și treci la amenințări, ajungi invariabil la sugestii de tipul «știți că veți mai avea nevoie de noi»… Așa că stau și aștept. Problema e că eu nu sunt bancă să-mi blochez ani de zile sume măricele, eu vreau să-mi recuperez banii în cel mai scurt timp, nu peste doi ani, când cursul valutar e altul, condițiile din piață sunt cu totul altele“.
Soluții ar fi, însă angajatorii se tem să apeleze la ele, întrucât, de cele mai multe ori, acestea implică și ajungerea în instanță. Luisiana Dobrinescu, avocat specializat pe fiscalitate în cadrul societății Dobrinescu Dobrev, explică pe îndelete care sunt, în general, metodele de recuperare a sumelor restante de la stat.
„Procedura solicitării dobânzilor de întârziere de către contribuabil este extrem de birocratică și ascunde multe capcane. Practic, odată cu constatarea sumei ce i se datorează (de exemplu, prin hotărâre judecătorească irevocabilă), contribuabilul trebuie să depună pe cale separată o solicitare de plată a dobânzilor de întârziere. De cele mai multe ori, organul fiscal nu este de acord cu modalitatea de calcul al sumei finale și respinge cererea. Se ajunge astfel la litigiu, unde timpul de soluționare este în medie de un an, chiar de doi ani, în București. Or, este extrem de frustrant pentru un contribuabil care s-a luptat ani de zile în instanță pentru recunoașterea dreptului său să treacă printr-un nou litigiu fiscal, de data aceasta pentru repararea prejudiciului cauzat prin imposibilitatea de folosire a propriilor lui bani, pe calea solicitării dobânzilor de întârziere.“
În concluzie, spune Luisiana Dobrinescu, „legislația fiscală românească este extrem de zgârcită în ceea ce privește drepturile contribuabilului. De cele mai multe ori, pare că reglementează un drept al contribuabilului, însă ascunde diavolul în detalii care fac aproape imposibilă realizarea acestui drept“.

Frica paralizează contribuabilul
Nu generalizăm: statul nu este străin de procesele în care este chemat în calitate de pârât. În majoritatea covârșitoare a cazurilor, însă, este vorba de procese colective, cum este cazul miilor de dosare depuse pentru contestarea timbrului de mediu sau cazul sutelor de procese intentate în ultimii ani de către funcționarii publici în vederea recuperării anumitor drepturi salariale. Când este însă vorba să plece pe cont propriu pentru a-și recupera prejudiciile cauzate de nepăsarea autorităților, românii sunt extrem de reticenți. Fără a exagera, din analiza noastră a reieșit că numărul celor care au decis să trateze statul la fel cum îi tratează și el pe ei este de ordinul zecilor.
„Există, din păcate, conturată ideea că, într-un litigiu în care partea adversă este o instituție publică, șansele de a obține o soluție favorabilă ar fi dacă nu diminuate, cel puțin discutabile“, spune Silvia Sandu, partener în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociații. În opinia sa, teama oamenilor nu este susținută de practica instanțelor de judecată, care, cu precădere în ultimii ani, au pronunțat verdicte favorabile contribuabililor în litigii în care erau implicate autorități publice.

La trântă cu statul
Și totuși, există printre noi și pionieri. Chiar la începutul acestui an, o firmă de croitorie din Bihor a chemat în instanță casa de asigurări de sănătate pentru nerambursarea la timp a sumelor pentru concediile medicale ale angajaților. Suma era mică – 590 de lei – însă atât patronul, cât și avocatul Cristian Rusu au vrut să arate că statul trebuie forțat să-și achite datoriile și, din fericire, au avut câștig de cauză. „Nu pentru bani s-a ajuns în instanță, pentru că suma este derizorie. Firma clientului meu nu va fi mai bogată și nici bugetul CAS nu va fi mai sărac în urma acestui demers. Practic, am vrut să apărăm un principiu al egalității în raporturile cu statul, cu atât mai mult cu cât noi, atât ca persoane fizice, cât și ca persoane juridice, achităm dobânzi, penalități, majorări și orice alt fel de sancțiuni pe care le inventează statul la plata obligațiilor față de el“.
În alt colț al țării, fundația ieșeană „Alături de voi“ se luptă cu statul de ani buni, pe spețe diferite. „În urmă cu ceva timp, am câștigat un proces cu casa județeană de sănătate, pentru decontarea unor concedii medicale în cuantum de 15.000 de lei. Nu ne-au returnat sumele cuvenite nici după decizia judecătorească, așa că am apelat la un executor judecătoresc și le-am pus poprire pe conturi. Așa este normal, cine greșește plătește“, expune unul dintre cazuri directoarea organizației, Angela Achiței. Acum, încearcă recuperarea în instanță a TVA-ului pe două proiecte finanțate prin POSDRU și deja încheiate, unul în noiembrie 2011, altul în luna iunie a acestui an.
„Pentru primul încă nu am primit TVA-ul pe ultima tranșă, pentru cel de-al doilea decontarea nu s-a mai făcut din august 2012. În total, prejudiciul este de 111.000 de euro. Așa că anul trecut i-am acționat în instanță, avem acum termenele. În cazul primului proiect, am cerut și dobânzi de întârziere pentru suma restantă, de 20.000 de euro. Pe al doilea nu ne-am mai permis să cerem și sancțiuni, pentru că nu mai aveam bani să achităm taxa de timbru.“
Pentru a face față cheltuielilor din perioada în care a stat cu banii blocați, fundația a încercat contractarea unui credit de 100.000 de euro, însă niciuna din băncile autohtone nu a fost dispusă să riște acordarea unui asemenea împrumut unui ONG. Din fericire, a reușit să acceseze un credit, culmea, la o bancă din Polonia. După atâtea eforturi­ depuse pentru a-și ține fundația pe roate, Angela Achiței spune că „nu am nicio jenă să lupt cu sistemul. Nu-mi­ permit să falimentez o organizație doar pentru că statul nu-și face treaba.
Anul trecut, când plățile pe POSDRU erau sistate, statul mi-a impus penalități de 9.000 de lei pentru o lună și jumătate de întârziere. Plăteam la stat în loc să-mi plătesc angajații.“

Statul tergiversează soluțiile
Ruxandra Jianu, partener la Biriș Goran, expune cadrul legislativ aplicat (diferit, după cum se va vedea în continuare) în cazul întârzierii achitării datoriilor la stat, respectiv de către stat. Astfel, Codul de procedură fiscală prevede aplicarea atât a unor penalități, cât și a unor dobânzi de întârziere. „Trebuie făcută o distincție între cei doi termeni, cel puțin teoretic, altfel modul de calcul fiind identic: penalitățile au caracter sancționatoriu, iar dobânzile au caracter reparatoriu. De la 1 iulie, nivelul penalităților s-a modificat, fiind stabilit la 0,02% pe zi aplicat la valoarea debitului principal. Anterior, penalitățile erau de 5% sau 15%, în funcție de perioada de întârziere. Pe de altă parte, nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pe zi.
„Problema este că, în timp ce contribuabilii sunt supuși, astfel, la o dublă sancționare, în cazul instituțiilor de stat sunt aplicate doar dobânzile, nu și penalitățile, iar și acestea „trebuie solicitate, nu se acordă automat“. Oamenii au început să mai ia atitudine în ultima vreme, observă Ruxandra Jianu. „Sunt din ce în ce mai dese cazurile în care societățile comerciale solicită acordarea de dobânzi de întârziere pentru restituirea cu întârziere a unor sume de către autorități.
Din păcate, însă, legislația actuală le permite autorităților să tergiverseze soluționarea acestor cereri, astfel că în toate cazurile dobânzile de întârziere au fost obținute doar în instanță. Consider, totuși, că acest aspect nu ar trebui să oprească firmele să își exercite dreptul de a cere dobânzi de întârziere, poate doar în măsura în care costurile implicate nu s-ar justifica. Și nici chiar atunci, dacă vorbim de principii. O atitudine pasivă în astfel de situații reprezintă indirect acceptul de a finanța cu dobândă zero birocrația.“

8 luni este perioada medie de rambursare a TVA-ului în București. Dacă se cer și dobânzi de întârziere, termenul se prelungește cu minimum 6 luni

Instituțiile care le dau dureri de cap românilor

  • Administrația financiară. Este, probabil, instituția care stârnește cele mai multe frustrări în rândul contribuabililor, din nenumărate motive, de la nerambursarea TVA-ului până la calculul greșit al taxelor și impozitelor,  
  • Casa de Asigurări de Sănătate. Nimănui nu-i plac CAS-urile, indiferent că e vorba de spitale, furnizori de echipamente medicale sau simpli contribuabili, care trebuie să facă nenumărate drumuri pentru a-și recupera drepturile ce le revin legal, cum ar fi decontarea concediilor medicale sau de maternitate.
  • Ministerul Educației, care timp de un an nu a acordat elevilor navetiști indemni­zațiile de transport, deși le promisese gratuitatea accesului la instituțiile de învățământ. Potrivit presei locale, sute de copii au fost nevoiți să-și suspende studiile din cauza acestor întârzieri.
  • Autoritățile de management (respectiv ministerele de care aparțin), pentru că au întârziat cu luni bune rambursarea banilor pe anumite proiecte, chiar și în cazul unor cheltuieli considerate tot de ele drept eligibile. Situația a fost cu adevărat disperată în cazul POSDRU.


Firmele sunt foarte reticente în a da statul în judecată, fie din cauza temerii că autoritățile se vor răzbuna, fie din cauza duratei prea mari a litigiilor fiscale.

Luisiana Dobrinescu, partener, Dobrinescu Dobrev


Te-ar putea interesa și: