Sunt salariată la o societate comercială destul de mare. Din cauza unor divergenţe cu conducerea departamentului în care lucrez, am fost ameninţată că voi fi concediată disciplinar. Aş dori să ştiu în ce condiţii se poate dispune de o astfel de concediere. Precizez că, în activitatea pe care am desfăşurat-o, nu am săvârşit fapte care ar putea să-mi atragă o răspundere disciplinară. Mai mult, am primit periodic indemnizaţii de merit, care reflectă aprecierea activităţii pe care o desfăşor. Un simplu conflict cu superiorii poate determina o astfel de concediere?
Ionela Mihut – Bucuresti
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca. Constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici (art. 263 alin.2 Codul muncii).
Concedierea disciplinară a salariatului este posibilă în două situaţii: în cazul în care a săvârşit o abatere gravă sau în cazul în care a săvârşit abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern al angajatorului.
La fel ca în cazul necorespunderii profesionale, cauza care a determinat concedierea disciplinară trebuie să fie reală şi serioasă, iar decizia de concediere trebuie să cuprindă o motivare temeinică şi o analiză atentă a tuturor elementelor de fapt care au stat la baza concedierii.
Mai mult, în cazul sancţiunii disciplinare, angajatorul este obligat ca, la aplicarea sancţiunii, să ţină cont de o serie de criterii (art. 266 Codul muncii): împrejurarea în care fapta/faptele au fost săvârşite, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Se poate lesne observa – la fel ca în cazul concedierii pentru necorespundere profesională – că repetatele creşteri salariale şi acordarea mai multor indemnizaţii de merit în beneficiul salariatului fac extrem de greu de susţinut, în momentul actual, aplicarea sancţiunii disciplinare a concedierii.
În plus, precizăm că instanţele de judecată au un drept suveran în a aprecia atât legalitatea concedierii, cât şi gravitatea acesteia. În acest ultim caz, există riscul ca instanţa de judecată să considere că sancţiunea disciplinară a concedierii aplicată salariatului este excesivă şi, reţinând totuşi vinovăţia acestuia, să aplice o sancţiune disciplinară mai puţin severă. Ca urmare, decizia de concediere este anulată, şi salariatul este reîncadrat pe postul deţinut anterior.
În aceste condiţii, singura posibilitate de a realiza concedierea salariatului pentru săvârşirea de abateri disciplinare repetate (art. 61 lit. a teza a II-a C. mun.) este consemnarea de către angajator, de-a lungul unei perioade rezonabile (câteva luni, nu mai mult de un an), a săvârşirii de către salariat a unor încălcări ale regulamentului intern sau nerespectarea dispoziţiilor superiorilor ierarhici.
Consemnarea şi probarea, prin documente sau martori, a unor astfel de fapte, suficient de multe (cel puţin 3-4) şi de semnificative ca să nu fie susceptibile a fi calificate drept un abuz din partea angajatorului, pot determina angajatorul să procedeze la efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile (în condiţiile art. 63 şi art. 267 C. mun.).
În justitie
Instanţa de judecată poate considera că sancţiunea disciplinară a concedierii este excesivă şi, reţinând vinovăţia salariatului, poate aplica o sancţiune mai puţin severă
Rolul cenzorilor
Care este rolul unui cenzor într-o societate comercială şi ce acte normative reglementează activitatea acestuia?
Carmen Rotaru – Bucuresti
Sediul general al materiei în ceea ce priveşte noţiunea, rolul şi conţinutul instituţiei juridice a cenzorului îl reprezintă Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Există însă şi alte acte care reglementează, incidental, această instituţie. Amintim aici, cu titlu de exemplu, Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori; Ordinul nr. 32/30 iunie 1995 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind activitatea cenzorilor externi independenţi, Ordonanţa nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1.267 din 21 septembrie 2000 pentru aprobarea Normelor minimale de audit intern (Cadrul general), Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările si completările ulterioare etc.
În angrenajul funcţional al societăţii, în cadrul actului de control, cenzorii trebuie să acţioneze pentru respectarea legii, a statutului şi deciziilor adunării generale. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale reglementează cu caracter general statutul cenzorilor cu privire, în special, la rolul acestora în cadrul societăţilor pe acţiuni (art. 154 – 161). Dispoziţiile se aplică, prin asemănare, şi în cadrul societăţilor cu răspundere limitată (art. 194).
Însă, deşi regulile de bază (configuraţia instituţiei cenzoratului) sunt trasate de art. 154 – 161, actul normativ mai prevede în cuprinsul său o serie de drepturi şi obligaţii suplimentare, dintre care amintim aici:
1. întocmesc rapoartele care stau la baza hotărârii adunării generale privind discutarea, aprobarea sau modificarea situaţiilor financiare anuale (art. 111 alin. 2 lit. a);
2. întocmesc rapoartele pe care administratorii societăţilor care fuzionează sau se divid trebuie să le pună la dispoziţia acţionarilor cu cel puţin o lună înainte de data şedinţei adunării generale extraordinare (art. 239 alin. 1 lit. d);
3. întocmirea de procese-verbale prin care se constată depunerea la termenul fixat de lege a acţiunilor la purtător de către acţionarii care le deţin (art.122 alin. 1 teza I);
4. eliberarea de certificate cu privire la depunerea garanţiei de către administratori (art. 128 alin. 2);
5. să ia act de orice reclamaţie provenită de la oricare dintre acţionarii societăţii, să o verifice şi, dacă o găseşte reală, să o aibă în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală (art. 149 alin. 1);
6. să prezinte observaţiile şi propunerile cu privire la faptele reclamate de către acţionarii ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social (sau o cotă mai mică, dacă se prevede astfel în actul constitutiv) (art. 149 alin. 2);
7. să convoace de îndată adunarea generală dacă socotesc întemeiată şi urgentă reclamaţia acţionarilor reprezentând o pătrime din capitalul social sau să facă o dare de seamă la prima adunare (art. 149 alin. 3);
8. în cazul vacanţei unuia sau a mai multor administratori, să delibereze împreună cu ceilalţi administratori şi în prezenţa a două treimi din capitalul social să dispună – cu majoritate absolută şi în cazul în care, prin actul constitutiv, nu se dispune altfel – la numirea unui administrator provizoriu până la convocarea adunării generale (art. 151 alin. 1);
9. procedează la numirea provizorie în caz de deces sau împiedicare fizică a singurului administrator, fiind însă obligatorie convocarea de urgenţă a adunării generale pentru numirea definitivă a administratorului (art. 151 alin. 2);
10. consemnează într-un registru special deliberările şi constatările făcute în exercitarea mandatului lor (art. 172 alin. 1 lit. e).
Se poate lesne observa că, deşi nu sunt prevăzute în mod expres în dispoziţiile de bază din art. 154 – 161 ale Legii nr. 31/1990, drepturile şi obligaţiile cenzorilor prevăzute în restul reglementării societăţilor comerciale şi enumerate mai sus sunt de o deosebită importanţă pentru funcţionarea societăţii.
