Consilierul șefului biroului președintelui Zelenski a susținut că războiul din Ucraina se va încheia cu o victorie a țării pe care o reprezintă sub conducerea liderului de la Kiev.

Consilierul șefului biroului președintelui, Mykhailo Podoliak, a explicat, că, în timpul legii marțiale, alegerile din Ucraina nu pot fi organizate. Potrivit acestuia, din punct de vedere tehnic se dovedește că războiul se va încheia sub președinția lui Volodimir Zelenski.

Mykhailo Podoliak a susținut, într-un interviu acordat BBC Ucraina, că biroul președintelui nici măcar nu ia în considerare posibilitatea ca Zelenski să-și asume responsabilitatea de a semna un tratat de pace care nu este în termenii Ucrainei.

Rusia a suferit între 70.000 şi 80.000 de victime în război

„Cred că vom lupta până la ultimul rus de pe teritoriul Ucrainei – acesta este primul. Al doilea este că cu siguranță nu va exista o astfel de alegere, credeți-mă. Și în al treilea rând, președintele Zelenski este o persoană absolut responsabilă, care va gestiona eficient sistemul de apărare al Ucrainei până la capăt”, a comentat Podoliak.

Subsecretarul american al Apărării pentru politică, Colin Kahl, a declarat luni că Rusia a suferit între 70.000 şi 80.000 de victime, fie ucise, fie rănite, de când a început invazia sa în Ucraina pe 24 februarie.

O cifră reală e greu de identificat, mai ales că evenimentele sunt într-o continuă mișcare, iar ambele tabere promovează cifre diferite despre tabăra adversă.

„Cred că este sigur să presupunem că rușii au suferit probabil 70.000 sau 80.000 de victime în mai puțin de șase luni.

Vorbim despre o cifră comună a celor decedați şi răniţi. Acest număr ar putea fi puțin mai mic sau puțin mai mare, dar cred că ordinea numerelor este cam așa”, a spus Kahl, citat de CNN.

SUA susține că spiritul de luptă ucrainean și voința de a lupta sunt de netăgăduit

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a adăugat că numărul victimelor trupelor ruse este semnificativ, având în vedere că Rusia „nu a atins niciunul dintre obiectivele lui Vladimir Putin” de la invadarea Ucrainei la sfârșitul lunii februarie.

„Spiritul de luptă ucrainean și voința de a lupta sunt de netăgăduit și cred că mult mai mult decât dorința medie de luptă a Rusiei. Cred că asta le oferă ucrainenilor un avantaj semnificativ”, a adăugat el.

La mijlocul lunii iulie, a devenit cunoscută o evaluare a armatei britanice, potrivit căreia Rusia pierduse mai mult de 30% din potențialul ofensiv al forțelor terestre – adică 50.000 de soldați ruși uciși sau răniți în război.