„Îl salut pe omologul meu de la FGSZ din Ungaria, care este de undeva de pe meleagurile mioritice, din zona Timişoarei, vorbeşte bine limba română şi ştie tradiţia şi cultura românească, pe care o are însuşită din primii 18 ani de viaţă. Îi mulţumesc pentru testul de stres, pentru scrisoarea pe care mi-a trimis-o aseară, că exact pe 2 decembrie vor să ne testeze dacă am finalizat BRUA, că până acum nu se putea executa, dacă n-au fost rezervări de capacitate”, a spus Ion Sterian.

Trebuie menționat că Ion Sterian i s-a adresat lui Szabolcs Ferencz, CEO al FGSZ, prezent la conferinţă. El l-a asigurat pe omologul său maghiar că gazoductul este funcţional.

Cel puţin 200.000 de metri cubi pe oră vor fi asiguraţi

„Îl asigur că cel puţin 200.000 de metri cubi pe oră vor fi asiguraţi, că BRUA este funcţională, iar pe relaţia cu Ungaria este funcţională de o lună, să asigure capacitatea de 1,75 miliarde de metri cubi. Suntem după ziua naţională, o să sărbătorim împreună”, a continuat oficialul Transgaz.

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat că finalizarea conductei BRUA este un mare succes, în condiţiile în care acest gazoduct este esenţial pentru securitatea energetică a României.

„BRUA este un mare succes al Transgaz, este fundamental faptul că gazoductul a putut să fie finalizat, fundamental pentru securitatea energetică a României. Ne gândim în primul rând la exporturi, dar şi la importuri, astfel încât piaţa să fie aprovizionată la cel mai bun nivel”, a spus ea.

De asemenea, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, a transmis că faza I a proiectului BRUA a fost finalizată, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare, ceea ce va duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României.

„Proiectul BRUA faza I este finalizat, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare. BRUA va duce la diversificarea surselor de aprovizionare şi la consolidarea securităţii energetice. De asemenea, va permite fluxul de gaze de pe platforma Mării Negre”, a spus oficialul ministerial.

Este o realizare foarte mare pentru România şi Uniunea Europeană, a adăugat el.

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Faza I asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Ungaria.

Proiectul a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind de importanţă strategică.

Tronsonul românesc al conductei ar fi trebuit finalizat în decembrie 2020 şi a necesitat o investiţie totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană.