Luna decembrie este determinantă pentru bunul mers al afacerilor distribuitorilor şi retailerilor de jucării, aceştia putând realiza şi 50% din cifra de afaceri a întregului an. Pentru acest an, retailul de jucării ar putea avea o creştere timidă în luna cadourilor, astfel că firmele de profil sunt mai puţin afectate de  grijile operatorilor economici din alte sectoare.

Directorul distribuitorului de jucării Ara Toys, Ioana Radu von Saucken, fiica proprietarului RTC Holding, Octavian Radu, consideră că ponderea vânzărilor de jucării din luna decembrie poate reprezenta şi 50% din întregul an. „Piaţa de jucării fiind anticiclică este puţin greu de estimat cum vor evolua vânzările pentru acest sfârşit de an, dar noi ne aşteptăm la o creştere de 3-6% faţă de anul trecut”, mai spune Ioana Radu.

Ara Toys a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 1,3 milioane de euro şi estimează pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri cu 5%.

Şi fondatorul Domo, Lorand Szarvadi, proprietarul reţelei de magazine de jucării Toyplex, îşi pune speranţele în rezultatele lunii decembrie, după ce nu a avut un an tocmai bun. „La 8 luni (cu trei magazine – n.r.) avem pierderi de 6-8% din cifra de afaceri, dar cu şase magazine am putea ajunge la break-even. Aşteptăm să vedem care vor fi vânzările pe luna decembrie”, spune Szarvadi. Omul de afaceri este însă sceptic în condiţiile în care valoarea medie a bonului de casă a scăzut şi de zece ori faţă de anul trecut.

„Cine intră, cumpără ceva, pentru că avem foarte multe produse, dar a scăzut valoarea medie a cumpărăturii foarte mult. Noi am deschis primul magazin în septembrie anul trecut şi deja poţi să compari ce a fost în septembrie 2008 şi ce a fost anul acesta”, explică Szarvadi. „Acum oamenii intră în magazin şi cumpără ceva de 5 lei, în timp ce în septembrie anul trecut cumpărau de 50 de lei. E o mare întrebare dacă în decembrie situaţia se va dezgheţa şi într-adevăr oamenii vor începe să cumpere şi jucării mai scumpe.0-42745-jucarii1.jpg

Vânzările realizate în perioada sărbătorilor de iarnă sunt importante şi în cazul distribuitorului de jucării Varuna S din Timişoara, reprezentând circa o treime din cifra de afaceri anuală. „Până acum, vânzările au mers la fel ca anul trecut dacă ne raportăm la euro, dar au crescut cu 25% în lei”, a declarat directorul general al distribuitorului, Edda Fey.

Cursul de schimb euro-dolar aduce jucării din China

Piaţa de jucării din România este dominată de produsele „Made in China”, care reprezintă peste jumătate din vânzări. Ponderea acestora a mai scăzut, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, însă evoluţia cusului de schimb la nivel mondial ar putea inversa acest trend.

„Peste jumătate din jucăriile de pe piaţă sunt chinezeşti. Deşi au scăzut în ultima vreme, mă aştept ca anul viitor să vină din nou mai multe jucării din China datorită cursului de schimb euro-dolar, care va favoriza jucăriile care se vând în dolari”, consideră Edda Fey.

Directorul Varuna S spune, totodată, că românii trebuie să se obişnuiască să cumpere jucării de calitate, cu un factor educativ mai mare. „Ideea este să vină cât mai multe magazine specializate pentru copii. Populaţia are nevoie de jucării educative”,  mai spune spune Edda Fey.

Gradul scăzut de educare al cumpărătorilor români de jucării este împărtăşit şi de Ioana Radu. „În continuare piaţa de jucării din România este o piaţă needucată, păpuşile şi maşinile  având un rol dominant în vânzări.  Şi în acest an se continuă acest trend, însă mizăm pe o reeducare a comportamentului consumatorului spre produse arts & crafts”, apreciază directorul Ara Toys.

0-42743-lego.jpgUnu dintre cei mai mari producători de jucări cu grad ridicat de creativitate, compania daneză Lego, nu a fost afectat într-o mare măsură din cauza crizei.

„Industria jucăriilor e influenţată de criză, dar Lego continuă să crească în această perioadă pentru că pentru că lumea se întoarce la jucăriile clasice, la cele care pot fi folosite în mai multe feluri aşa cum sunt seturile Lego, care implică un grad ridicat de creativitate”, declară Mads Thuesen, country manager Lego pentru România.

O piaţă de 50-70 de milioane de euro

În prezent, valoarea pieţei de jucării este estimată în jurul valorii de 50-70 de milioane de euro, vânările fiind în scădere faţă de 2008.
 
„Conform estimărilor noastre, în 2007 piaţa de jucării a fost între 50 milioane de  euro şi 60 milioane de euro pentru 2008, însă cifrele  furnizate de noi nu conţin şi piaţa neagră de jucării, care în continuare are o pondere destul de ridicată”, mai spune Ioana Radu.

La circa 60-70 de milioane de euro evaluează piaţa şi Edda Fey, dar remarcă o scădere a acesteia în cursul acestui an. „Se remarcă totuşi o mică scădere faţă de 2008. Declinul pieţei de jucării nu este însă la fel de mare ca scăderea altor segmente de produse nealimentare”, apreciază Edda Fey.

Marii retaileri au peste jumătate din vânzările de jucării

Varuna realizează circa 60% din vânzări prin intermediul hipermarketurilor şi ale magazinelor cash&carry, în timp ce ponderea reţelelor specializate (Diverta, MiniBlu) este de 17% din totalul afacerilor distribuitorului de jucării din Timişoara. Ponderea vânzărilor directe ale firmei prin magazinele proprii şi prin comerţul online este de 16%, în timp ce magazinele specializate de jucării aduc 7% din cifra de afaceri a firmei.

Hipermarketurile, dar şi reţeaua Diverta deţin o cotă semnificativă şi în cazul distribuitorului Ara Toys, potrivit Ioanei Radu.

DETALII:
Citeşte şi Investitorii dau în mintea copiilor: pariază pe magazinele de jucării.
Citeşte şi Retailerul de jucării Smyk deschide în decembrie primul magazin din România.