Cifra de afaceri din producţia şi comerţul de jucării să atingă nivelul de 715,8 milioane de lei în 2015, de peste patru ori mai mare faţă de 2010 (179,3 milioane lei), în timp ce profitabilitatea sectorului a avansat spectaculos, de la 11,3 milioane de lei în 2010 la 72 de milioane de lei în 2015, susţin analiştii de la KeysFin. 

Potrivit datelor KeysFin, numărul firmelor care produc sau comercializează jucării pe piaţa românească a crescut semnificativ în ultimii ani. Astfel, dacă în 2010 erau înregistrate 262 de societăţi comerciale, în 2015 s-a ajuns la 312 companii. Dintre acestea, 117 erau producători, iar 195 comercianţi de jocuri şi jucării. Şi numărul mediu de angajaţi din acest domeniu a avansat puternic, de la 1.653 de angajaţi în 2010 la 2.951 de salariaţi în 2015. 

"Creşterea veniturilor populaţiei, în cazul familiilor cu copii, a fost exploatată în mod eficient de producătorii şi comercianţii de jucării, dovadă promovarea susţinută, pe toate canalele (TV, radio, presă scrisă, internet, magazine, publicitate stradală etc.). Politicile de marketing au devenit tot mai eficiente, iar rulajul a crescut semnificativ, pe fondul lansării tot mai multor produse la modă (personaje din filme şi seriale, lansări de jocuri etc.) şi a dezvoltării unui calendar de evenimente dedicate (spectacole, festivaluri, concerte, etc.). Avem inclusiv canale TV dedicate copiilor, unde se promovează jocuri şi jucării", susţin analiştii de la KeysFin. 

În topul comercianţilor de jucării se află retailerul elen Jumbo (care a raportat o cifră de afaceri de 217 milioane de lei în 2015), urmat de Intertoy Zone (cu afaceri de 117 milioane de lei), Lego România (75,5 milioane de lei), Noriel Impex (35,9 milioane de lei), Brick Depot (13 milioane de lei), J&M (11,7 milioane de lei), Netzah Game (11,3 milioane de lei) şi Tritex Design (9,5 milioane de lei). 

Creşterea semnificativă a cererii de jucării a determinat apariţia unui număr semnificativ de producători care au avut curaj să investească în dezvoltarea unei oferte alternative la produsele importate din China. 

Romexa SA şi Airquee au reuşit, astfel, să realizeze cele mai mari afaceri dintre producători, de 19,1 milioane de lei şi, respectiv, 17,4 milioane de lei în 2015. În topul producătorilor de jocuri şi jucării s-au mai clasat, în ordinea cifrei de afaceri, From Product (16,2 milioane de lei), D-Toys (15,5 milioane de lei), Modelleisenbahn (15,3 milioane de lei) şi Burak Toys International (10 milioane de lei) 
  
La nivel de cotă de piaţă, sectorul este fragmentat, cu Romexa (11%), Airquee (10%) şi From Product (9%).

"Într-o piaţă dominată de importuri, faptul că avem peste 100 de producători de jucării dovedeşte faptul că cererea evoluează în sens pozitiv. Un alt motiv pentru care piaţa înregistrează acest avans este dat şi de limitarea evaziunii fiscale în acest domeniu, mai ales pe segmentul produselor chinezeşti, importate şi vândute în alte spaţii decât centrele de retail moderne. Românii caută tot mai mult produse de calitate, cu garanţie, în detrimentul celor ieftine, care pot constitui un pericol pentru copii", se arată în studiul KeysFin. 
  
Potrivit analiştilor, piaţa globală de jucării este estimată să depăşească 135 de miliarde de dolari până în 2020, susţinută de creşterea puterii de cumpărare, de inovaţie, de avansul tehnologic şi de apetitul tot mai mare al celor mici dar şi al celor mari.