Cod Rutier 2025. Avertisment pentru șoferii care și-au montat deja anvelopele de vară. Amendă 4.000 de lei

Cod Rutier 2025. Avertisment pentru șoferii care și-au montat deja anvelopele de vară. Amendă 4.000 de lei

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cristina Pastia la 31 mai 2025, 19:37

Este permisă circulația cu anvelope de vară în timpul unei ploi cu grindină? Iată ce amendă riști dacă circuli cu anvelopele de vară pe vreme nepotrivită, indiferent de anotimp.

Ce amendă riști dacă circuli cu anvelope de vară pe zăpadă, gheață sau polei

Potrivit legislației rutiere din România, șoferilor le este interzis să circule cu anvelope de vară atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de anotimp sau de tipul drumului pe care se află.

Nerespectarea acestei obligații poate atrage sancțiuni de peste 4.000 de lei. Totuși, în situația în care apare grindina și șoferul are montate cauciucuri de vară, legea nu interzice explicit continuarea deplasării, grindina nefiind inclusă printre condițiile care impun utilizarea anvelopelor de iarnă.

Codul Rutier nu prevede un termen calendaristic exact pentru schimbarea anvelopelor de iarnă cu cele de vară și nici pentru montarea celor de iarnă.

În schimb, legislația interzice șoferilor să conducă autovehicule echipate cu anvelope de vară în condițiile în care carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.

„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni […] conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie echipat cu anvelope de iarnă”, se arată în Art. 102, alin 6.1, din legea 195/2002.

Prin urmare, indiferent de sezon, conducătorii auto riscă sancțiuni dacă se deplasează pe un drum acoperit cu zăpadă fără ca vehiculul să fie echipat cu anvelope de iarnă.

În ultimele săptămâni, tot mai multe regiuni din țară s-au confruntat cu episoade de grindină, bucăți de gheață de diverse dimensiuni acoperind parțial sau complet drumuri locale, naționale și chiar autostrăzi.

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu autoturisme avariate: parbrize sparte, caroserii îndoite și vehicule care au derapat în afara carosabilului din cauza gheții depuse pe șosea. Astfel de fenomene meteo extreme sunt dificil de anticipat, ceea ce face ca mulți șoferi să fie prinși nepregătiți.

Mulți dintre conducători au montat deja anvelope de vară, odată cu încălzirea vremii. În aceste condiții, apare întrebarea dacă, în cazul în care sunt surprinși de o furtună cu grindină, au dreptul legal de a-și continua deplasarea sau dacă sunt obligați să oprească până când gheața se topește complet de pe carosabil.

„Conducătorii auto trebuie să fie deosebit de prudenți atunci când carosabilul este acoperit cu gheață. Recomandat este să tragi pe dreapta și să aștepți să se oprește grindina. Pentru că pericolul ca vehiculul să derapeze este foarte ridicat.

Dacă în urma unei ploi cu grindină se depune gheață pe carosabil, iar mașina derapează și se produce un accident, conducătorul auto poate fi sancționat dacă are cauciucuri de vară. Pentru că legea interzice circulația pe drumurile acoperite cu gheață, zăpadă sau polei vehiculelor care nu sunt echipate cu anvelope de iarnă.

Totuși, sunt cazuri rare când se recurge la această măsură. Iar în situația în care doar plouă cu grindină, șoferilor nu le e interzis să circule cu mașina, chiar dacă au anvelope de vară”, a explicat pentru ProMotor agentul de poliție Tavi Perțea.

Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.