Așa cum Capital scria la jumătatea lunii octombrie, câteva zeci de persoane din vestul țării, au reclamat că, deși au plătit sume importante dealerului RS Sara Motors ca avans pentru mașini Suzuki, au aflat în septembrie că vehiculele lor nici măcar nu au fost comandate. Mai exact, conform păgubiților, dealerul a încasat avansuri sau chiar plăți integrale, însă nu trimis către reprezentanță comenzile prin care aceasta putea solicita vehicule de la uzină. Deși nu există date certe ci doar declarații ale unora dintre cei care se consideră păcăliți de compania RS Sara Motors, pare tot mai limpede că suma implicată este una apreciabilă, în jurul a 700.000 – 800.000 de euro.

În urma unor scrisori, telefoane și e-mail-uri primite la redacție, toate având ca temă problema evidențiată, Capital a solicitat în octombrie poziția oficială a reprezentanței Suzuki în România. Răspunsul acesteia, având ca dată 13 octombrie, menționează că „deși Suzuki nu are nicio obligație legală în executarea contractelor încheiate între SC Sara Motors SA și clienții săi, VOM LIVRA TOATE AUTOTURISMELE CONTRACTATE”. În ciuda acestui anunț, la începutul lunii decembrie , reprezentanța Suzuki a revenit cu o adresă trimisă clienților în care menționează că „Suzuki dorește să evidențieze faptul că neîndeplinirea obligației de livrare a autovehiculelor este independentă de culpa sa sau de acțiunile sale. Mai mult, Suzuki dorește să clarifice faptul că este un terț față de contractul încheiat între RS Sara Motors SA și acești clienți și, prin urmare, Suzuki nu dispune de niciun mijloc legal direct de a interveni în soluționarea pretențiilor acestora și nu are nicio obligație din perspectivă legală în acest sens”.
Mai mult chiar, compania importatoare îndeamnă clienții să demareze procedurile legale împotriva dealerului RS Sara Motors și să intervină în procedura insolvenței. „În contextul deschiderii procedurii insolvenței împotriva RS Sara Motors SA, în scopul satisfacerii creanțelor acestora, clienții prejudiciați de RS Sara Motors SA trebuie să intervină în procedura insolvenței deschisă împotriva acesteia prin introducerea de cereri de admitere a creanțelor în tabelul creanțelor întocmit de către administratorul judiciar, în termenul corespunzător și să facă uz de orice alte acțiuni legale pe care le au la dispoziție”, se menționează în documentul pus la dispoziția Capital de unul dintre clienții păgubiți.

 

Prin urmare, ideea inițială a Suzuki Romania de a livra mașinile implicate în scandal pare complet abandonată. În schimb, „Suzuki România este deschisă la discuții individuale despre fiecare caz în parte, cu fiecare dintre clienții care nu au primit autovehiculele comandate de la RS Sara Motors SA, despre oferta noastră de vânzare a unui autovehicul Suzuki prin intermediul altor dealeri, independent și separat de tranzacția încheiată cu RS Sara Motors SA; sub rezerva faptului că această ofertă nu are ca scop garantarea, completarea sau substituirea cu privire la niciun aspect a tranzacției dumneavoastră cu RS Sara Motors SA, însă reprezintă o ofertă sau propunere separată a condițiilor noastre de vânzare de autovehicule Suzuki către un astfel de client, care dorește să achiziționeze autovehicule Suzuki independent și separat de tranzacția cu RS Sara Motors SA.”

În afara documentului din 13 octombrie în care reprezentanța promitea livrarea mașinilor și a adresei trimisă clienților pe 6 decembrie, Suzuki România nu a răspuns solicitărilor repetate ale Capital de a lămuri situația. Chiar dacă responsabilitatea legală pentru acest conflict îi aparține complet dealerului RS Sara Motors, reprezentanța avea totuși obligația de a realiza un audit care ar fi putut dezvălui, probabil, în timp util situația financiară a dealerului. Totodată, problema de imagine cu care se confruntă acum  marca Suzuki în România este în responsabilitatea aceleiași reprezentanțe. Și către Sara Motors Capital a trimis solicitări de informații, însă toate au rămas fără răspuns. Este interesant de menționat că, deși acesta este, fără doar și poate, cel mai mare scandal de acest fel cu care s-a confruntat piața românească din 1990 până astăzi, nici Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) nu a avut vreo reacție.

Citește și: Suzuki promite livrarea mașinilor implicate în scandalul Sara Motors


Te-ar putea interesa și: