Revolta vine nu din conținutul dosarului – care s-a soldat cu condamnări pentru trei funcționari Romsilva – ci din absurditatea reacției publice: este aruncat sub oprobriu cel care a denunțat mita, nu cei care au luat-o. La 13 ani distanță, unul dintre condamnați, acum pensionar, afirmă că ar fi fost „tras pe sfoară” de Șerban. Deși a recunoscut fapta, a fost prins în flagrant și condamnat, acum încearcă să rescrie istoria.

Ciprian Șerban nu a fost niciodată acuzat, anchetat sau trimis în judecată

Într-un moment în care România se află într-un proces complicat de reformare a instituțiilor – fie că vorbim despre regii autonome, companii de stat sau sistemul de justiție – reciclarea unor acuzații îngropate în dosare judecate, doar pentru a compromite un ministru activ, nu este doar neetică, ci și periculoasă. Dacă un om politic ajunge să fie stigmatizat pentru că a avut curajul să colaboreze cu DGA, ce speranță mai avem ca alții să iasă din tăcere când se confruntă cu cereri de mită?

Ciprian Șerban nu a fost niciodată acuzat, anchetat sau trimis în judecată. Dimpotrivă, a fost martor-cheie într-un dosar care a dus la condamnări. Astăzi, este ministru într-un guvern care anunță reforme profunde și inevitabile. Asta îl face vulnerabil într-un sistem care are reflexe de autoconservare.

Este momentul să ne întrebăm: ne dorim o societate în care integritatea este penalizată și tăcerea recompensată? Sau vrem, cu adevărat, să construim o cultură a legalității, în care cei care denunță corupția sunt susținuți, nu crucificați?

Înainte să tragem concluzii influențați de zvonuri sau de rețelele de putere deranjate de reformă, ar trebui să ne amintim un principiu simplu: nu toți cei atacați în spațiul public sunt vinovați – uneori, sunt vinovați tocmai pentru că au deranjat pe cine trebuie.

Ciprian Șerban
SURSA FOTO: Facebook, Ciprian Șerban

Ministrul a colaborat cu Direcția Generală Anticorupție

În 2012, Ciprian Șerban a colaborat cu Direcția Generală Anticorupție pentru a aduce în fața justiției persoane implicate în deturnarea de fonduri destinate activităților contractuale de transport și plata zilierilor în cadrul unui ocol silvic din județul Iași, scrie Mediaflux.

Șerban a sesizat autoritățile după ce a observat că reprezentanții Ocolului Silvic rețineau sume nejustificate, prezentate ca și comisioane, fără o justificare clară a destinației acestora. Deși a fost acuzat în spațiul public, actualul ministru nu a fost niciodată pus sub acuzare, iar cazul a fost soluționat prin condamnarea celor vinovați.

Persoana care a primit mita, Nicolae Balint, prins în flagrant și care și-a ispășit pedeapsa, a susținut recent că a fost manipulat de Ciprian Șerban și că ar fi fost transformat într-o victimă, deși a fost cel care a primit efectiv mita. Totuși, probele din dosar, inclusiv o înregistrare audio obținută de Europa Liberă, demonstrează implicarea lui Balint și a altor doi angajați ai Ocolului Silvic în faptele de corupție.

„Au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate de mine, inclusiv un flagrant pe care am acceptat să-l fac”, a explicat ministrul pentru Europa Liberă.

În timpul anchetei, procurorii DNA au identificat drept implicați pe Nicolae Balint, șeful de district, Vasile Baran, șeful Ocolului Silvic Răducăneni, și pe inginerul Mihai Grigoraș. Aceștia au fost condamnați cu suspendare, Balint primind trei ani, Baran doi ani, iar Grigoraș un an și șase luni de închisoare cu suspendare.