Scoti la mezat 90 de apartamente
ca sa salvezi etajul. Cam astfel suna declaratia oficialilor Finantelor Publice, care vor sa execute 82% din cele 28 de mii de intreprinderi mici si mijlocii cu restante, in medie, de cate un miliard fiecare. In schimb, cinci mari datornici din economie au acumulat datorii cat toate acestea la un loc (Petromidia, Huila, Lignitul, SNTR, Rafo).
Listele-sperietoare socheaza
prin valoare: pentru prima oara,
contribuabilii afla imensa valoare
a neplatilor de pana acum: 100 de mii de miliarde lei numai la bugetul de stat. Suma reprezinta aproape jumatate din veniturile acestuia, mai ales daca socotim ca o serie de sume importante nu apar pe lista, pentru ca sunt contestate. La fel de adevarat este ca statul datoreaza el insusi sume mari catre o serie dintre aceste firme, fie prin intarzierile in rambursarea TVA, fie din alte reglari de impozite, fie, pur si simplu, din recalculari gresite ale fiscului.
Datoriile imense zac pe hartie de ani de zile, iar sansele de a le recupera vreodata sunt minime: fie ca este vorba de blocajul financiar, fie de tratamente preferentiale, fie de esalonari, fie de inchisul ochilor de catre cei de la fisc. Ca o informatie de ultima ora din Directia Generala de Administrare Mari Contribuabili, dupa publicarea listelor a crescut simtitor numarul esalonarilor. Ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, a spus de altfel ca multi se pregatesc sa plateasca. Rata de esalonare, poate. Chiar si asa, tot ar fi un castig.
Daca macar un sfert din aceste restante ar fi incasate, populatia nu ar mai fi atat de incorsetata intr-o politica fiscala dura. Deficitul bugetar, tinut cu greu la 3% din PIB, ar fi de doua ori acoperit numai cu valoarea datoriilor catre Finante.

Datorii firme mari si mici (miliarde lei)

Restante bugetul de stat    100.000
Venituri buget de stat:    240.000
Deficitul bugetar:    50.000
Raport datorii/venituri:    40%
Raport datorii/deficit:    200%