În urmă cu un an, gigantul rusesc Gazprom a semnat un prim acord cu compania chineză de stat CNPC privind livrarea anuală a 38 de miliarde de metri cubi de gaze către China, timp de 30 de ani, via 'ruta estică', denumită şi 'Puterea Siberiei'.

Livrările prin această primă conductă ar urma să înceapă în 2018. Va fi construită şi o conductă 'ruta vestică', asigurând legătura directă între zăcămintele de gaze din Vestul Siberiei şi zona de nord vest a Chinei, prin Republica Altai, se precizează în sursa citată. Acordul de 400 de miliarde de dolari dintre Rusia şi China necesită investiţii de 55 de miliarde de dolari din partea Moscovei, inclusiv foraje în noile zăcăminte destinate aprovizionării Chinei.

Luni, Gazprom a anunţat că negocierile privind 'ruta vestică' sunt în stadiu avansat.

China va deveni cel mai mare importator de gaze rusești

Recent, directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller, estima că livrările de gaze naturale ruseşti spre China prin intermediul conductei 'ruta vestică' le-ar putea depăşi pe cele spre Europa pe termen mediu.

'Ţinând cont de creşterea livrărilor prin ruta vestică, pe termen mediu, volumul gazelor naturale livrate Chinei va fi mai mare decât exporturile europene', a declarat Alexei Miller. Acesta a precizat că formula de preţ pentru gazele naturale ruseşti livrate Chinei va include şi o obligaţie de tip take-or-pay. Potrivit clauzelor contractuale de tip 'take-or-pay', clienţii Gazprom sunt obligaţi să plătească pentru o anumită cantitate de gaze naturale chiar dacă în realitate au achiziţionat o cantitate mai mică.

În momentul în care va fi terminată şi 'ruta vestică', China va deveni cel mai mare importator de gaz rusesc (68 de miliarde de metri cubi anual), depăşind Germania (40 miliarde de metri cubi). Gazprom este cel mai mare exportator mondial de gaze naturale, în principal în Europa, dar furnizează şi gaze naturale lichefiate în Asia. Compania are, de asemenea, operaţiuni în domeniile producţiei de petrol şi energiei electrice.