Într-o lume dominată de ştiri negative privind situaţia economică gobală, China continuă să ofere titluri pozitive.

Cererea internă şi sectorul imobiliar rămân solide, iar importurile de materii prime ating niveluri- record. Autorităţile de la Beijing preconizează pentru anul 2009 o creştere economică de 8% în termeni reali, iar Banca Mondială recomandă ca pachetele de sprijin economic să nu mai fie majorate. Există păreri potrivit cărora China poate scoate economia mondială din depresiune. Pe de altă parte, scăderea exporturilor este rapidă, iar consumul  redus de energie se regăseşte foarte puţin în cifrele economice oficiale. În acest context, chiar şi liderii chinezi vorbesc de fragilitatea stării economice actuale. Aşadar, cum poate fi evaluată situaţia economică în acest context?

Bineînţeles, datele economice de la Beijing trebuie întotdeauna luate cu mare prudenţă. Economia Chinei este în cea mai mare parte orientată spre export, iar acest lucru nu se poate schimba uşor, peste noapte. Fără o redresare economică sustenabilă în SUA şi Europa, nu se poate vorbi de o redresare a exporturilor Chinei. Dezvoltarea infrastructurii locale, oricât ar fi de importantă şi de utilă, nu poate schimba nimic în acest sens. Creşterea creditării ordonată de guvern prezintă şi dezavantaje. Un bancher înţelept ar spune că împrumuturile forţate sunt credite neperformante. Rămâne de văzut dacă şi cât de mult aceste împrumuturi vor reprezenta o povară pentru bilanţurile băncilor. Dispoziţiile recente venite de la Beijing, legate de limitarea creditelor pentru sectorul imobiliar, precum şi prevederile potrivit cărora acestea nu mai trebuie să migreze către piaţa de capital, sugerează că cel puţin o mică parte din bani a fost utilizată în cadrul unor fonduri speculative. Per total, pe termen scurt, evaluările Raiffeisen Capital Management (RCM) pentru China rămân pozitive. La nivel global, China este însă destul de mică pentru a întoarce singură economia mondială din faza de depresiune. Pe termen lung, există un grad sporit de îndoială legat de redresarea economică din SUA şi din întreaga lume. Cu toate că suntem optimişti în legătură cu economia Chinei, nu putem afirma acelaşi lucru şi despre piaţa de capital din această ţară. China continuă să fie preferată în comparaţie cu alte pieţe asiatice, însă în cotextul economic global, pe termen mai lung, riscurile sunt crescute.

Fără o redresare economică sustenabilă în SUA şi Europa, nu se poate vorbi de o redresare a exporturilor Chinei.
Gerhard Aigner, general manager Raiffeisen Capital Management Viena

Te-ar putea interesa și: