Cetățenii care sunt chemați la Poliție! Sunt acțiuni de prevenire

Susținătorii cauzei Palestinei, fie că sunt palestinieni, fie că sunt de altă naționalitate, inclusiv români, sunt atenționați de Poliția Română. Potrivit Libertatea, poliția efectuează acțiuni de prevenire a unor eventuale manifestări violente pe teritoriul României a celor care susțin Palestina în războiul acestei țări cu Israelul.

Mai mulţi cetăţeni palestinieni care domiciliază în România, dar şi români cunoscuți ca apărători ai cauzei Palestinei au fost chemaţi la Poliţie. Acțiunile se desfășoară de câteva zile.

Oamenii legii le-au cerut acestora, fie telefonic, fie față în față, să respecte ordinea publică. Și să nu recurgă la acte violente. Unul dintre cei vizați a declarat pentru sursa citată că discuția nu a fost de intimidare, „dar gestul, în sine, a fost”.

Cu toate astea, Poliţia Română a transmis public faptul că aceste activităţi au preponderent caracter preventiv. Instituția spune că totul se desfăşoară punctual, în baza unor semnalări. Acestea sunt analizate pentru a preveni orice risc care ar putea pune în pericol ordinea publică.

„Toţi descriu comportamentul poliţiei ca fiind «civilizat». Unul spune că i s-a cerut să nu posteze pe Facebook, ceilalţi că li s-a spus să posteze ce vor, dar să nu încalce legea”; scriu reporterii Libertatea. Aceştia publică şi mărturia unuia dintre cei care au avut discuţii cu Poliţia pe acest subiect, acesta susţinând că „Nu a fost o discuţie intimidantă, dar gestul, în sine, a fost”.

IGPR a dat un comunicat

Oficialii Poliţiei Române au transmis, miercuri, un punct de vedere.

„(…) Poliţia Română, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, desfăşoară permanent (…) activităţi pentru preîntâmpinarea unor evenimente care pot avea impact asupra ordinii şi siguranţei publice. (…)

Aşa cum s-a comunicat public până în prezent, aceste activităţi au preponderent caracter preventiv şi se desfăşoară punctual, în baza unor semnalări/sesizări. Sunt analizate date şi informaţii, pentru a preveni orice risc care ar putea pune în pericol ordinea publică, iar instituţiile din România sunt atente, mobilizate şi pregătite să intervină, dacă situaţia o va impune”, transmit oficialii IGPR.

Potrivit IGPR, au fost sporite efectivele de personal „în zonele de interes” şi ”se cooperează cu partenerii interni şi externi”.

Poliţia Română precizează că „înţelege şi susţine drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi nu îngrădeşte dreptul la liberă exprimare”.

Aproximativ o sută de persoane au participat, în 21 octombrie, la un miting organizat de Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România în Piaţa Universităţii din Capitală, acţiunea fiind un protest faţă de conflictul din Fâşia Gaza.