Xi Jinping a efectuat o vizită la Londra la începutul lunii octombrie. Cu această ocazie, premierul britanic David Cameron l-a invitat pe liderul chinez la un pub tradiţional londonez pentru o porţie de 'fish and chips' şi o o halbă de bere 'Indian pale ale', sau IPA, o bere tradiţională engleză produsă de Greene King. 

În ultimele săptămâni, cererea chineză pentru acest tip de bere a crescut cu 1.600% astfel că Greene King a decis să trimită un vapor încărcat cu 50.000 de lăzi de bere IPA, care urmează să ajungă la destinaţie în preajma noului an chinez, la începutul lunii februarie. 

'Dacă prim-ministrul britanic alege să bea IPA acest lucru este ceva normal însă dacă preşedintele chinez alege o anumită băutură acest lucru generează un interes enorm', a explicat directorul general de la Greene King, Rooney Anand. 

Vizita lui Xi Jinping în Marea Britanie s-a încheiat cu semnarea unor contracte economice în valoare de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline (57 de miliarde de euro). Unul dintre acordurile majore priveşte construirea centralei nucleare Hinkley Point, în sud-estul Angliei, cu finanţare chineză. 

 AGERPRES