Rene Obermann a devenit CEO-ul T-Mobile Germania în anul 2000, iar şase ani mai târziu a fost promovat şef peste Deutsche Telekom. El a anunţat în luna decembrie a anului trecut că va renunţa la funcţia sa la finele acestui an.

Obermann îi va lua locul la Ziggo lui Bernard Dijkhuizen, care se va pensiona.
Obermann a declarat că vrea să fie mai aproape de lumea media şi a divertismentului. Adunarea generală a acţionarilor Ziggo va decide pe 18 aprilie dacă îl vor accepta pe Obermann ca viitor CEO.
Obermann va fi înlocuit la Deutsche Telecom de actualul directorul financiar Timotheus Hoettges.
Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization SA, OTE, care la rândul său deţine 54,01% din Romtelecom. Divizia de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).