Miniştrii de finanţe din Grupul statelor puternic industrializate (G7) vor dezbate, joi, 23 februarie, asupra unui nou pachet de sancţiuni economice împotriva Rusiei, în contextul în care a trecut un an de la debutul războiului din Ucraina, relatează AFP.

SUA şi partenerii lor din G7 anunță că pregătesc „un nou pachet important” de sancţiuni

Reuniunea, la care vor participa în mod special Franţa, SUA şi Japonia, se va desfășura în marja reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20, care va fi organizată la Bengaluru, sudul Indiei.

„În cadrul G7, vom pleda pentru o întărire a sancţiunilor economice împotriva Rusiei”, a prevenit încă de la începutul săptămânii ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire. „Aceste sancţiuni economice sunt eficiente, ele au permis reducerea la jumătate a veniturilor petroliere ale Rusiei”, a afirmat oficialul francez înainte de plecareaa spre India.

La rândul său, adjunctul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, a asigurat că SUA şi partenerii lor din G7 pregătesc „un nou pachet important” de sancţiuni împotriva Rusiei în jurul datei de 24 februarie, atunci când se împlineşte un an de la invazia rusească.

În acest weekend va avea loc reuniunea miniștrilor de finanțe din G20

Cu toate acestea, o sursă din Ministerul german de Finanţe a minimalizat şansele ca la reuniunea de astăzi, 23 februarie, să fie adoptată o decizie cu privire la noi sancţiuni împotriva Federației Ruse.

SUA, Uniunea Europeană şi aliaţii lor au impus sancţiuni dure Rusiei, după invadarea Ucrainei, vizând cel mai înalt nivel al statului rus, dar şi industria, băncile şi sectorul petrolier rusesc.

Reuniunea de joi a miniştrilor de Finanţe din G7 are loc înaintea reuniunilor de vineri şi sâmbătă a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20. În cadrul acestui eveniment, vor fi abordate în special măsuri pentru a face faţă efectelor economice ale războiului din Ucraina dar şi o eventuală reducere a poverii datoriilor pentru cele mai sărace ţări.

G7 este un grup din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA

De asemenea, analiştii susțin că orice discuţie cu privire la războiul din Ucraina este un subiect delicat pentru India, ţara care găzduiește reuniunii G20, având în vedere că autorităţile de la New Delhi nu au condamnat invazia. În paralel, Rusia nu a confirmat încă dacă va trimite un reprezentat la reuniunea G20.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, va participa săptămâna viitoare la New Delhi la o reuniune a miniştrilor Afacerilor Externe din ţările G20. La eveniment este aşteptat şi omologul său american Antony Blinken.

G7 este un grup din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA.

G20, grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente, este format din state care generează 85% din activitatea economică a lumii şi aproape două treimi din populaţia planetei. Așadar, G20 reuneşte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA, Turcia şi statele Uniunii Europene (UE).