Cei mai bogați oameni ai lumii vor să obțină imortalitate. Finanțează o companie nouă dedicată acestor cercetări

Noua companie din Silicon Valley poartă numele de Altos Labs și se ocupă cu tehnologia de reprogramare biologică. Presa internațională notează că această companie a atras investitori importanți, precum Jeff Bezos, directorul general al Amazon. Pe lista investitorilor se află și miliardarus rus-israelian Yuri Milner.

Mai mult decât atât, compania atrage unii dintre cei mai prestigioși oameni de știință ai lumii cu salarii considerabile și cu promisiunea că vor avea mână liberă în domeniul cercetărilor privind încetinirea sau chiar oprirea procesului de îmbătrânire.

Un biolog important, cooptat în cercetări

În cadrul acestei companii a fost cooptat și Juan Carlos Izpisúa Belmonte, biolog la Institutul Salk din La Jolla, California. Acesta a devenit cunoscut, după ce în 2017 a început să studieze posibilitatea dezvoltării unei himere om-porc.

Pe lângă acesta se află și omul de știință Shinya Yamanaka, cel care a fost laureat al Premiului Nobel pentru cercetările sale în privința inversării îmbătrânirii celulare, se va alătura și el consiliului științific consultativ al companiei.

„Deși vor fi multe obstacole de depășit, există un potențial uriaș aici”, a spus recent Yamanaka.

Cu toate că există mai multe companii de reprogramare biologică, niciuna nu are finanțările pe care le are Altos Labs.

Cine va avea acces la imortalitate

Presa internațională notează că obiectivele exacte ale aceste companii, dar și modul în care le va transforma în realitate, nu au fost făcute încă publice.

„Scopul este să înțelegem reîntinerirea. Aș spunea că ideea de a obține profituri există, însă nu este scopul principal”, a explicat Manuel Serrano, fost cercetător la Institutul de Cercetare în Biomedicină din Spania.

La fel ca mulți alți colegi ai săi, Serrano s-a alăturat companiei Altos după ce i s-a oferit un salariu de cinci până la zece ori mai mare decât cel anterior.

Sursă foto: Dreamstime