Totuşi, majorarea preţurilor la ţigări şi a vânzărilor principalelor branduri au dus la o creştere a veniturilor cu 5% în perioada ianuarie-martie 2011.

În primele trei luni din 2011, fumătorii din România, Pakistan şi Brazilia au stimulat vânzările a trei din principalele branduri ale companiei: Dunhill, Kent şi Pall Mall, în schimb au scăzut vânzările Lucky Strike din cauza declinului din Spania. Dar, împreună, cele patru branduri au înregistrat o creştere de 9% a vânzărilor în perioada ianuarie-martie 2011, se arată în articolul apărut în ‘Financial Times’.

În ciuda scăderii vânzărilor în Asia, Europa Occidentală, America de Nord şi de Sud, preşedintele companiei britanice, Richard Burrows, le-a declarat investitorilor: ‘Este probabil ca în 2050 să fie mai mulţi fumători pe plan mondial decât sunt în prezent. Organizaţia Mondială a Sănătăţii are acelaşi punct de vedere’.

Declaraţiile vin după ce analiştii Citigroup au publicat un raport în ianuarie în care se estima sfârşitul fumatului în lumea occidentală până în 2050, ceea ce a dus la un declin accentuat al acţiunilor producătorilor de ţigări. Dar expunerea British American Tobacco la pieţele în curs de dezvoltare a liniştit investitorii.

British American Tobacco este al doilea cel mai mare producător de tutun listat la bursă, cu branduri vândute în peste 180 de pieţe şi care angajează peste 60.000 de oameni. Cele mai importante branduri globale includ Dunhill, Kent, Pall Mall şi Lucky Strike.

Te-ar putea interesa și: