Dacă mânânci asta de Revelion, norocul va fi cu tine tot anul 2024!

Mai este puţin până la marea petrecere de Revelion, iar gospodinele sunt aproape gata cu pregătirile. Cele mai multe persoane şi-au cumpărat deja tot ce vor aşeza pe masă în noaptea dintre ani. Ai grijă să nu-ţi lipsească aceste alimente.

Tradiţiile de peste tot de pe glob vorbesc despre noroc în anul care vine dacă ai grijă să mănânci aceste alimente de Revelion. Iată câteva dintre ele.

Carnea de porc să nu lipsească de pe masă

friptură de porc, Crăciun
SURSA FOTO: Dreamstime

Românii sunt mari iubitori de carne de porc şi ar fi bine ca aceasta să nu lipsească de pe masă nici la petrecerea dintre 31 decembrie şi 1 ianuarie.

Consumul de carne de porc în noaptea de Anul Nou aduce noroc, consideră unele tradiţii. Motivul ar avea legătură cu comportamentul particular al porcilor în comparație cu alte animale. În timp ce găinile și curcanii se zgârie, porcul pune botul în pământ și merge înainte.

Aşadar, atitudinea pozitivă a porcului simbolizează noul an, sugerând că oamenii ar trebui să continue înainte, indiferent de provocările pe care le vor întâmpina. Prin urmare, dacă dorești să atragi noroc în 2024, este recomandat să incluzi în meniul de Revelion şi o friptură gustoasă din carne de porc sau alte preparate de porc.

Fructele care aduc noroc dacă sunt consumate în primele minute ale noului an

Veştile sunt bune şi pentru cei care nu vor să consume o astfel de carne, din diverse motive. Despre mai multe fructe se spune că aduc noroc dacă sunt consumate de Revelion. Vorbim despre rodii, portocale sau autohtonii struguri.

În multe locuri din lume, rodiile, simbol al fertilității și al nașterii, sunt incluse în meniul din noaptea de Anul Nou.

rodii, fruct de rodie
SURSA FOTO: Dreamstime

O opțiune ușoară și delicioasă pentru a savura acest fruct în noaptea de Revelion este o felie de pâine prăjită cu rodie și migdale. Se spune că aceasta este o modalitate delicioasă de a începe anul 2024 cu dreptul şi de a fi însoţit apoi de noroc tot anul.

Atât în China, cât și în alte țări asiatice, portocalele sunt apreciate nu doar pentru forma lor rotundă, ci și pentru nuanța aurie care este interpretată ca un simbol al norocului.

În loc de portocale, puteţi pune pe masă şi mandarine, cu acelaşi efect, potrivit tradiţiei.

În fine, strugurii sunt consideraţi a aduce abundenţă în noul an şi de aceea sunt întotdeauna consumaţi în Mexic la petrecerea de Revelion. Şi în Filipine, tradiţiile vorbesc despre 12 tipuri de fructe care se consumă, de obicei, în noaptea dintre ani.

Filipinezii preferă fructele rotunde, cum ar fi strugurii, dar și fructe precum mango și pepenele verde, extrem de îndrăgite în această ţară.