Marcel Ciolacu spune că USR dă dovadă de amatorism politic

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, cu privire la declarațiile conducerii USR, că a fost surprins de „atâta amatorism politic”. El consideră că este jenantă afirmația acestora potrivit căreia premierul conduce Justiția din România. Ciolacu argumentează spunând că a refuzat postul de la Ministerul Justiţiei.

„Cred că nu am văzut atâta amatorism politic cum văd – şi nu m-am exprimat public până acum – la USR. Nu am văzut o explicaţie mai jenantă decât că eu, PSD, am ajuns să gestionez justiţia din România. Am refuzat să am Ministerul Justiţiei. Ministerul Justiţiei trebuia să fie al PSD. Am avut această discuţie cu preşedintele României şi cu Nicolae Ciucă.

Am spus: ‘Este exclus ca PSD să aibă Ministerul Justiţiei’ şi foarte bine am făcut. Normal că sunt mândru că funcţionează Justiţia, atât timp cât sunt prim-ministru. Am avut o problemă, când a fost cu domnul Buzatu, am luat măsurile. Asta este, fiecare răspunde. Cum să spui că ţi-am instrumentat eu un dosar care favorizează PSD?”, a declarat Ciolacu.

USR ar avea mari datorii față de Vlad Voiculescu

El și-a motivat atitudinea față de liderii USR prin faptul că aceștia ar avea „datorii foarte mari” față de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Reamintim că și fostul ministru este anchetat în dosarul vaccinurilor.

„Eu cred că liderii USR şi domnul Drulă, în principal, au nişte datorii foarte mari la domnul Voiculescu, fiindcă altfel nu îmi explic această negare a unei realităţi. S-au cumpărat o sută de milioane de vaccinuri, necesare românilor în 20 de ani. Este o chestie de matematică: ce populaţie ai, de câte ori trebuie să se vaccineze. Am luat 20 de milioane de doze, era pandemie. Avem suficient; aveai cinci zile să spui ‘Nu mai am nevoie de încă o sută de milioane’. De ce au semnat? Trebuie să explici”, a spus el.

În plus, premierul Marcel Ciolacu a mai spus și că achiziționarea vaccinurilor anti-COVID nu reprezintă „cea mai mare problemă” din timpul pandemiei.

El a subliniat că închiderea spitalelor și lipsa accesului la asistență medicală pentru cei care aveau nevoie reprezintă aspecte mai serioase ale gestionării situației sanitare.

„Mi-aş dori întâi şi întâi să aflăm adevărul, tot ce s-a întâmplat în pandemie. (…) Nu cred că dosarul cu vaccinurile este cel mai important. Noi am fost pe primul loc în lume, în timpul pandemiei, la mortalitate excesivă. Cu alte cuvinte, am închis spitalele, şi bunicii şi părinţii noştri şi familiile noastre au murit cu zile, pentru că nu am găsit sistemul şi nu am luat deciziile corecte ca românii să aibă acces la actul medical.

Acolo este cea mai mare problemă a celor care au guvernat pe timpul pandemiei. Nu vaccinurile, nu banii. Vieţile omeneşti. Acolo văd eu necesar ca statul român să facă o analiză pe cifre, pe comparaţii, pe fiecare spitale, pe întreg sistemul de sănătate. Ceea ce s-a întâmplat atunci nu mai trebuie să se întâmple vreodată”, a spus Ciolacu.

Un precedent similar există în Franța

Marcel Ciolacu a adus în discuție un precedent similar în Franța. Aici, un ministru al Sănătății este sub anchetă pentru mortalitatea înregistrată în timpul pandemiei.

În acest context, premierul a acuzat conducerea USR de „amatorism” în managerierea pandemiei. Ciolacu susține că au fost depășiți de provocări.

„Noi considerăm, când ajungi ministru, premier, treci pe acolo, iei nişte decizii, influenţează vieţile la milioane de români şi nu poţi să răspunzi: ‘A fost o oportunitate’. Când te joci cu vieţile oamenilor, nu mai vorbim de oportunităţi. Trebuie odată să stopăm. Ca să fii ministru, trebuie să fii pregătit.

Nu pentru că ai tu un aranjament în interiorul partidului şi te-ai dus tu acolo. Ai luat decizii proaste, nu poate tot timpul să plătească statul român. Infringemente, tot felul de contracte care ştiai bine că nu se duc la îndeplinire. Altfel nu ne vindecăm. (…) Nu ştiau cum funcţionează un minister. (…)

Trebuie să ştii să îţi iei informaţiile, să faci conexiunile. Ei nu s-au priceput. Ei au furat bazele de date pentru cei care se vaccinează, ca să le folosească electoral. Atât au putut. Au crezut că dacă negociază pe la Bruxelles, cumpără mai multe vaccinuri, cei de acolo le face vreun favor. Dar s-a şi văzut. După opt luni de zile a fost o catastrofă”, a spus el, pentru RTV.

Menționăm că aceste declarații au fost făcute în contextul în care Klaus Iohannis a ridicat imunitatea pentru foștii miniștri USR, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, în cadrul dosarului privind achiziția de vaccinuri.