trimite la fier vechi. Fabrici cu care regimul comunist se mandrea au disparut sub lamele buldozerelor, in locul lor ridicandu-se magazine occidentale ori locuinte de lux. Nu lipsesc nici cazurile fericite. Unele intreprinderi, mai norocoase, au inchiriat spatiile in plus, castigand uneori mai mult din afacerile imobiliare decat din productie, care a scazut poate de cateva zeci de ori fata de anii ‘80. In alte cazuri, manageri inteligenti au speculat nevoile pietei si au decis ca e momentul ca, in loc de masini grele, sa fabrice produse textile. In alte uzine, de obicei in cele cumparate de investitori cu nume, cenusiul dominant a fost zugravit in culori vesele, geamurile naclaite de mizerie si cu sparturile acoperite cu placaje ori cartoane au fost inlocuite cu termopane, iar masinile si aparatele depasite au fost trimise la muzeu, in locul lor fiind cumparate utilaje de ultima ora, ce sunt in stare sa produca ieftin si de calitate. Pentru muncitorii ramasi, schimbarea se simte. Pentru ceilalti (cei mai multi, indeobste), care au fost nevoiti sa plece, nostalgia pentru fabrica gri si prafuita, care, totusi, le hranea familiile fara prea multe complicatii, e mai mare decat puterea de a recunoaste ca transformarea ar putea fi spre binele copiilor lor.

Secretul supravietuirii, sa scoti bani din orice
Companiile au rezistat modernizandu-se, diversificandu-si productia si exploatand toate activele
Intreprinderile care au trecut cu bine prin tranzitie lucreaza acum cu oameni mai putini si utilaje mai performante. In plus, si-au diversificat productia si folosesc fiecare spatiu liber pentru a scoate un ban in plus.Bucuresti, 1990. O zi de lucru, la ora 5,30. Sute de mii de muncitori, de la cei de-abia iesiti din scoala profesionala pana la cei aflati in pragul pensiei, se inghesuie in metrou, tramvaie ori autobuze, pentru a intra pe portile uzinelor la ora 6. Moment in care colegii lor din schimbul trei se vor indrepta spre casa, unde se vor cufunda intr-un somn intrerupt, din cand in cand, de rabufniri zgomotoase catre copiii ce fac galagie in fata blocului.Bucuresti, 2004. Tot o zi de lucru, tot ora 5,30. Mijloacele de transport in comun sunt aproape goale, la fel si strazile. De-abia peste aproape doua ore se face cu adevarat aglomeratie. Sute de mii de oameni, cei mai multi tineri, inghesuiti in metrou, tramvaie, autobuze sau prinsi in lungi ambuteiaje la bordul masinilor lor mai mult sau mai putin luxoase, se indreapta spre serviciu. Destui muncesc inca in fabrici, dar din ce in ce mai multi au trecut in spatele birourilor, uneori gazduite chiar de halele industriale unde, in urma cu un deceniu si jumatate, lucrau parintii lor. Valeriu Ionescu, director regional al AIG New Fund Europe, vede aceste transformari ca pe „o solutie facila, fara prea mare valoare adaugata, dar care trebuie exploatata de cei care au un surplus de spatiu”.Platforma Semanatoarea, de pilda, gazduieste acum peste 40 de firme cu obiecte de activitate dintre cele mai diverse. „Erau foarte multe cladiri libere, care s-ar fi degradat. Am infiintat o societate, Semaparc, care administreaza aceste active, iar banii obtinuti astfel – 2,5 milioane de euro in 2002 si 2003 – sunt reinvestiti in renovarea spatiilor si a infrastructurii”, explica Dorinel Cazacu, director general al MYO-O SA, firma care a cumparat in 1999 celebra uzina bucuresteana.Dar asta nu inseamna ca activitatea de baza a fost abandonata. „Daca in 1990 erau 7.500 de angajati si se produceau 3.500 de combine pe an, inainte de privatizare ramasesera 800 de angajati, din care multi portari, pompieri ori femei de serviciu, iar timp de doi ani nu se vanduse nici o combina”, spune Cazacu. Acum, cei 350 de angajati fabrica circa 300 de combine pe an, iar din 2004 este proiectata o diversificare a productiei, care sa se orienteze si spre micul fermier.Desi a fost prima intreprindere privatizata in Romania prin oferta publica de actiuni, in 1993, Fabrica de bere Ursus din Cluj a reusit sa treaca cu bine peste toate dificultatile intampinate. „Am trait o experienta unica, iar angajatii, desi nu stiau exact despre ce este vorba, au fost alaturi de noi de cele mai multe ori,”, spune Octavian Buzoianu, vicepresedintele Companiei de Bere Romania SA. Preluata de South African Breweries in 1997, firma clujeana a ajuns, dupa investitii de zeci de milioane de dolari, sa produca astazi de aproape cinci ori mai mult decat in perioada comunista. Daca in 1990 intreprinderea avea circa 400 de angajati, in cele trei fabrici ale CBR lucreaza acum cam 1.000 de oameni.si exemplele nu se opresc aici. „Au avut succes companiile care au fost achizitionate de oameni care nu au dorit doar sa scoata un profit rapid, ci au venit cu bani si cu management profesionist”, crede Cornel Marian, director de investitii al Oresa Ventures.In Timisoara, de pilda, functioneaza acum cu succes Detergenti SA, preluata de Procter & Gamble, si cunoscuta fabrica Elba, devenita acum Philips Lighting. La Cluj, Napolact exporta telemea, cascaval, parmezan in Uniunea Europeana, SUA si Australia, iar Tehnofrig exporta in Austria, Italia, Germania si SUA diferite subansamble, succesul firmei datorandu-se in special informatizarii.La Craiova, Daewoo, care a atins anul trecut o cota de piata de 20%, alimenteaza si o serie de afaceri pe orizontala. Doar ca expirarea licentei in 2005 s-ar putea transforma intr-un dezastru daca nu apare un investitor. Singurul succes notabil e Intreprinderea de Utilaj Greu, actualmente Popeci – Utilaj Greu (noul proprietar e Constantin Popeci). In mai putin de un an, productia pentru export a crescut cu 30%, iar numarul de angajati a sporit cu aproape 200.Ceva mai putine sunt reusitele in estul tarii. La Iasi, producatorul de electronice si electrocasnice Tehnoton a fost preluat de omul de afaceri Maricel Popa, care a investit in retehnologizare peste doua milioane de euro si a diversificat productia, mergand de la televizoare si aragazuri pana la mase plastice, restul marilor privatizari fiind prea recente pentru a se vedea rezultatele. Un alt succes e preluarea santierului naval din Mangalia de catre Daewoo Heavy Industries, care a insemnat modernizarea si obtinerea unor contracte „grele”.

Evolutia angajatilor din industrie
· In 1990, in Romania erau aproximativ 6,5 milioane de salariati. Mai mult de jumatate dintre acestia (circa 3,5 milioane) lucrau in industrie;
· In 1997, mai erau doar 5,35 milioane de salariati, iar in industrie erau ocupati aproape 2,5 milioane;
· La sfarsitul lui decembrie 2003 mai figurau 4,333 milioane de salariati, iar numarul celor angajati in industrie scazuse la 1,738 milioane;
· Fata de acum 14 ani, numarul angajatilor din industrie s-a redus cu aproximativ 50%.

Fabricile care au disparut de pe piata risca sa dispara de tot
Soarta intreprinderilor falimentare e deseori cruda: vandute la fier vechi sau daramate pentru a face loc unor constructii noi
Nu a existat o reteta a insuccesului in industria romaneasca. Tehnologia invechita, managerii incompetenti sau rauvoitori sau pierderea partenerilor externi, toate au „ajutat” la falimentul marilor intreprinderi socialiste.Ion Radu s-a angajat la Republica in 1977. Dupa mai multe perioade de restructurari si de somaj tehnic, in martie anul trecut uzina a fost cumparata de un consortiu ruso-americano-roman. Doar ca investitiile s-au lasat asteptate si nici chiar salariile nu au mai fost platite din noiembrie 2002, ceea ce l-a adus pe barbat la disperare. „Nici nu mai stiu ce sa fac. O sa mearga, n-o sa mearga, am si eu o varsta, familie, copii…” Singura speranta a lui este acum contractul incheiat pentru vanzarea la fier vechi a unor piese si utilaje, in urma caruia s-ar putea obtine bani pentru a se plati o parte a datoriilor catre salariati. Daca Republica este vanduta bucata cu bucata, Fabrica de lapte Miorita din cartierul bucurestean Militari a avut o soarta mult mai cruda. Dupa privatizarea din 2001, pe care sindicatele au considerat-o suspecta, ea a fost inchisa si, de curand, demolata aproape in totalitate. In locul ei va fi construit al doilea hipermarket Cora din Capitala, ce va fi botezat, ironic, „Miorita”. Nu trebuie uitat ca primul hipermarket Cora a fost ridicat in locul fabricii Granitul.rnDar esecurile rasunatoare sunt mult mai numeroase in provincie. La Brasov, dupa ani de zile de tergiversari, pachetul majoritar de actiuni de la Tractorul a fost preluat de concernul italian Landini, SIF Transilvania a devenit proprietar la Rulmentul, iar Roman SA a fost transformata in parc industrial, al carui actionar majoritar vor fi malaezienii de la Pesaka Astana. Renault Romania si o companie italiana de renume s-au aratat interesati sa investeasca aici pentru producerea de componente pentru noul model de Dacia, respectiv pentru fabricarea de masini de spalat. Pana atunci, insa, doar 3.000 din cei 5.000 de angajati vor mai fi pastrati.rnDaca in Brasov mai exista unele perspective, in alte zone din judet moartea industriei locale a pustiit orasele. La Victoria si Fagaras, Viromet si Nitramonia sunt in pragul falimentului, iar majoritatea muncitorilor stau acasa in somaj tehnic sau au plecat sa munceasca in strainatate. 10.000 de brasoveni lucreaza legal peste hotare, dar numarul real estimat de autoritati este de circa 40.000.rn”Cauzele pentru care aceste nume grele ale industriei romanesti au ajuns unde au ajuns sunt complexe. Nepregatirea managerilor, necunoasterea tendintelor din piata, reformele prea lente, toate acestea au contribuit la insuccesul lor”, spune analistul economic Ulm Spineanu.rnIar lista esecurilor e mult mai lunga. La Comtim, cel mai mare combinat de prelucrare a carnii de porc din sud-estul Europei, lucrau, in 1989, 15.000 de oameni. Aproape in fiecare bloc din Timisoara era cineva care vindea carne furata din combinat. Societatea a intrat in faliment in 1999, iar acum este vanduta pe bucati de lichidator. rnCombinatul chimic Solventul, o alta emblema a industriei comuniste, acum in faliment, deranjeaza din punct de vedere urbanistic, blocand inelul rutier III al orasului si legatura dintre doua cartiere ale Timisoarei.rn”Au pierdut, in general, cei care se bazau pe piata CAER ori pe barter si care nu au reusit dupa 1989 sa intre pe pietele occidentale cu produse competitive”, explica fenomenul presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Florin Pogonaru.rnsi la Cluj numele grele (CUG, Termorom, Clujana, Iris) au pierdut. Daca nu si-au inchis portile, supravietuiesc, dupa ce au concediat o buna parte dintre muncitori. Celebrul Bulevard al Muncii a devenit un loc al dezolarii, unica schimbare din ultimii ani fiind deschiderea unui cimitir privat, care s-a dovedit chiar si el un proiect falimentar.rnLa Iasi, trei sferturi din marile privatizari au avut loc in anul al doisprezecelea, anul trecut, iar la Craiova doi giganti ai industriei locale, Electroputere si SC Avioane, asteapta, in zadar se pare, cumparatori.rnAnii ce vin vor arata daca mai e vreo sansa de resuscitare pentru fostele nume mari ale economiei pre-revolutionare ori daca ele vor sfarsi sub lamele buldozerelor ori topite bucata cu bucata.rn
rn
rnCe fac managerii colosilor industrialirn
rn• Directorul Roman SA, Carol Rugacs, va ramane, din cat se pare, director general la partea din uzina ce a fost cumparata de Pesaka Astana.rn
rn• Petru Gilea a condus IMAMUS, actuala Agmus, din Iasi pana in 1989, cand a fost schimbat. In prezent, este patron al unui dealer Dacia si spune ca n-ar mai lucra in ruptul capului pentru o intreprindere de stat.rn
rn• La SC Electroputere directorul general, Petru Sabaila, a fost inlaturat exact in anul in care a reusit sa aduca societatea pe profit, pentru a permite intoarcerea fostului prefect Cornel Mondea.rn
rn• Ion Staicu a condus Terom de la infiintarea sa, la sfarsitul anilor ‘60, si pana la inceputul anilor ‘90. Acum el isi completeaza pensia colaborand la un institut de cercetare din Iasi. rn
rn• Constantin Catagoi, directorul general al uzinei Tractorul, a fost pastrat in functie de investitorul italian.

Te-ar putea interesa și: