Executivul cancelarului Angela Merkel intenţionează să răspundă în acest fel presiunilor tot mai mari ale partenerilor săi europeni în ceea ce priveşte creşterea economică, scrie Agerpres.

Printre măsurile propuse de Berlin se numără flexibilizarea normelor de protecţie împotriva concedierilor, crearea unui fel de zone speciale pentru ţările aflate în situaţie critică precum Grecia în care să existe stimulente fiscale pentru investitorii străini, precum şi facilitarea privatizării unor întreprinderi de stat, după modelul german.

De asemenea, planul cuprinde şi o reformă în sectorul muncii similară celei realizate în Germania, care a condus la o scădere continuă a şomajului de la numărul record de cinci milioane înregistrat în 2005 la cele circa trei milioane din prezent.