Ce lucruri trebuie sa cumperi înainte sa se nască bebelușul
În momentul în care aștepți un copil este aproape imposibil să nu te entuziasmezi și să nu cumperi tot ce crezi că îi va fi folositor, chiar dacă micuțul nu a venit pe lume încă. Copleșitor poate fi și momentul în care primești tot felul de sfaturi și recomandări de la cei din jurul tău, care au sau nu copii. Important în aceste situații este să-ți păstrezi calmul și să încerci să te temperezi, astfel încât să nu exagerezi cu cumpărăturile, mai ales că vei avea destul timp să cumperi tot ce are nevoie copilul tău.
Acestea fiind spuse, astăzi îți vom prezenta o listă cu obiectele de care ai neapărată nevoie atunci când bebelușul tău va ajunge acasă. Cu ajutorul lor vei putea trece mai repede de perioada de acomodare și vei avea energia necesară pe care să i-o acorzi copilului tău.
Haine pentru bebeluși
În primele săptămâni de viață vei avea nevoie de multe haine pentru bebeluși, întrucât cel mic se va murdări foarte repede și va trebui schimbat ori de câte ori se pătează cu lapte sau îi vei schimba scutecul.
Printre principalele obiecte vestimentare se numără body-urile și salopetele. Acestea sunt foarte ușor de îmbrăcat, având un sistem de închidere cu capse. La capitolul accesorii, cel mic va avea nevoie de căciulițe, mănuși și șosete, lucruri care se vor dovedi foarte utile. Pe lângă acestea mai poți adăuga și câteva perechi de pantaloni cu botoșei, pulovere sau costume formate din bluză și pantaloni. Totodată, reține că cei mici cresc foarte repede în această perioadă așadar nu are rost să te încarci cu lucruri inutile.
Mobilier și accesorii
În ceea ce privește mobilierul și accesoriile, vei avea nevoie de:
- Pătuț și saltea – acestea se aleg în funcție de designul camerei și utilitate. Recomandarea noastră este să alegi un pătuț ajustabil, care poate fi lipit de patul vostru, mai ales în primele luni.
- achizitionarea scaunului auto pentru copii – există țări în care maternitățile nu îți permit să pleci de la spital până nu se asigură că ai instalat un scaun pentru bebeluși în mașină. Pe lângă faptul că este foarte util și sigur pentru copilul tău, scaunul auto reprezintă și o obligativitate reglementată de legea codului rutier.
- Cărucior – este un obiect extrem de util pe care este bine să-l ai la îndemână de îndată ce ajungi acasă. Ai în vedere ca acesta să fie comod, să amortizeze șocurile și să aibă un material calitativ în care să nu-i fie cald.
Pe lângă toate aceste lucruri ai în vedere să ai la îndemână și un termometru digital, ser fiziologic, șervețele umede, scutece, cădiță pentru baie, biberoane, suzete și baby monitor.
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/prad%c4%83-bebelus-fat%c4%83-haine-roz-2047596/
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





