Incidentul în urma căruia copilul a murit s-a produs în luna mai a anului 2017 într-o locuinţă din statul american California. Un sertar defectuos a căzut peste băieţelul de doi ani, iar acesta a murit în urma acestui accident casnic. Firma a fost găsită vinovată pentru calitatea îndoielnică a mobilierului care a provocat tragedia.

Sertarul făcea parte din seria MALM, care fusese retrasă de pe piață după ce mai mulți clienți s-au plâns că nu era fixat bine în perete. Modelul, care cântăreşte aproximativ 32 de kilograme, a fost retras definitiv din SUA, dar se comercializează în ţările europene şi din Asia.

Familia Dudek, cea care și-a pierdut copilul, Jozef, a reclamat Ikea că nu i-a informat în legătură cu instabilitatea sertarului pe care l-au achiziționat. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat presei că s-a ajuns la un acord cu familia copilului, iar aceasta va primi o compensaţie financiară în valoare de 46 de milioane de dolari.

„Nu ne-am imaginat că un copil de doi ani să moară sufocat după ce a răsturnat un dulap de doar 76 de cm înălțime. Abia mai târziu am aflat că dulapul era instabil încă de la proiectare. Povestea noastră trebuie aflată şi de alţi părinţi pentru ca astfel de drame să nu se mai întâmple, au declarat părinții micuțului.

Familia Dudek a declarat că un milion de dolari din această sumă va fi donat asociațiilor care se ocupă de protejarea copiilor de produse periculoase, precum unele mobiliere produse de mari companii precum cea suedeză.

Tot în Statele Unite, în anul 2014, doi copii şi-au pierdut viaţa după ce un dulap s-a răsturnat peste ei în două incidente separate, la doar un an după ce un alt băiat murise într-un accident casnic similar, iar Ikea a acceptat să plătească 50 milioane de dolari drept despăgubiri celor trei familii.


Te-ar putea interesa și: