Generalul Constantin Florea a condus până acum Jandarmeria Dolj. Potrivit declarației de avere din 2018 a lui Constantin Florea, noul șef al Jandarmeriei Române deține cinci terenuri (două intravilane, unul agricol și unul forestier), dintre care patru în com. Grecești, Dolj și unul în Craiova.

Generalul Constantin Florea și soția mai dețin două case de locuit, una moștenită și a doua construită în Craiova, de 98 mp. Noul șef al Jandarmeriei a luat în leasing un jeep Nissan Qasqhai din 2016 și mai deține un Mercedes A Classe din 2000, moștenit.

Veniturile anuale ale lui Constantin Florea sunt de 92.890 lei de la Jandarmeria Dolj și 18.000 lei de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dolj.

Ministrul interimar de Interne Mihai Fifor i-a cerut luni măsuri imediate noului șef al Jandarmeriei.

„Principala mea așteptare de la generalul Florea este să facă de îndată o analiză a Inspectoratului de Jandarmi, Jandarmeriei Române, urmând ca acesta să-mi prezinte în maximum o săptămână primele măsuri pentru eficientizarea activității acestei instituții”, a completat Fifor.

Te-ar putea interesa și: