După ce BNR a menţinut dobânda-cheie, Isărescu spune că s-a terminat cu ajustarea

După ce BNR a menţinut dobânda-cheie, Isărescu spune că s-a terminat cu ajustarea
Publicat de CAPITAL la 7 ianuarie 2013, 17:55

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat azi că politica monetară a BNR nu va mai urmări ajustarea şi va fi una normală, de consolidare. Tot azi, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât azi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară, precum şi nivelurile ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) în lei şi valută.

„Politica fiscală va fi una normală, nu va fi dedicată continuării unei ajustări, va fi spre o consolidare. Printr-o disciplină financiară adecvată, prin prudenţa cheltuirii banului public, nu ar fi nevoie de o continuare a austerităţii. Este o diferenţă între disciplina fiscală şi austeritate. Şi politica monetară va fi una normală. Mixul va fi unul de politici normale”, a spus Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.
De asemenea, Isărescu a precizat că politica monetară va urmări câmpul inflaţiei şi va utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţie.

„Politica monetară va urmări ce se întâmpla în câmpul inflaţiei şi va calibra toate instrumentele de care dispunem. În a doua jumătate a anului trecut nu am mai utilizat rata de politică monetară, ci mai mult controlul lichidităţilor. Fără să fac anticipări, nu este asta politica noastră, pot spune că vom căuta să utilizam eficient, chibzuit, toate instrumentele de care dispunem. În cadrul general rămân acordurile cu instituţiile financiare internaţionale”, a adăugat guvernatorul BNR.
Dobânda-cheie a rămas la minimul istoric de 5,25%, în condiţiile în care BNR prognonzează o inflaţie anuală de 3,5% la finele lui 2013, la limita superioară a intervalului ţintă (2,5% plus/minus un punct procentual).
Totodată, conducerea BNR a hotărât să gestioneze adecvat lichiditatea din sistemul bancar, după ce anterior decisese să adopte o gestionare fermă a lichidităţii.
BNR adaugă că va monitoriza atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.