De la anunţarea deciziei juriului, sute de manifestanţi s-au adunat în Times Square din New York, cu panouri negre pe care scria „Rasismul ucide”, „Nu vom tăcea” şi denunţând „rasismul poliţiei”. "Dacă nu există justiţie, nu există pace", au scandat protestatarii, al căror număr a crescut tot mai mult. Alţii au comparat poliţia cu Ku Klux Klan sau au lansat afirmaţii dure la adresa acesteia.

Numeroase forţe de ordine au fost desfăşurate, iar un elicopter survola cea mai cunoscută piaţă din lume. Bill Bratton, şeful poliţiei newyorkeze, a fost la rândul său prezent Times Square, unde o persoană i-a aruncat cu un lichid roşu în faţă.

Un alt grup de manifestanţi s-a adunat în Union Square, mai la sud de Manhattan, în timp ce un al treilea urma să se deplaseze pe jos spre Harlem, unii dintre ei afişând pe 7th Avenue o pancartă prin care cereau „Dreptate pentru Michael Brown”, tânărul de 18 ani ucis de gloanţe poliţistului Darren Wilson, la Ferguson în august.

La Washington, sute de protestatari s-au adunat în faţa Casei Albe, scandând „Mâinile sus, nu trageţi”, sloganul devenit strigătul de mobilizare al manifestanţilor după drama de la Ferguson.

Ei au afişat pancarte cu „Opriţi teroarea rasistă a poliţiei” sau „Viaţa negrilor contează”, a relatat corespondentul AFP la Casa Albă. Mulţimea se îndrepta spre Capitoliu.

Manifestaţii – în mare parte pregătite încă de la momentul deciziei marelui juriu – au avut de asemenea loc la Boston, Los Angeles, Philadephia, Denver, Seattle, Oakland – California, unde protestatari au blocat o şosea, Chicago şi chiar Salt Lake City – Utah.

În Ferguson, au fost auzite focuri de armă, iar poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, informează Reuters. Administraţia Federală a Aviaţiei e emis o restricţie temporară de zbor pentru acest oraş.

Mai multe vitrine au fost sparte în apropierea Departamentului de Poliţie din Ferguson, iar mai multe autovehicule, inclusiv unul al poliţiei, au fost incendiate.

Decizia marelui juriu de a nu începe urmărirea penală împotriva poliţistului Darren Wilson a fost anunţată luni într-o conferinţă de presă.

Avocaţii lui Wilson au transmis ulterior că acesta nu a făcut decât să urmeze ceea ce a fost instruit şi că a respectat legea, potrivit Reuters.