La doi paşi de Câmpulung Muscel, pe şoseaua plină de viraje dintre barajul Râuşor și Lerești, acolo unde se desfăşoară şi o probă a Campionatului Naţional de Viteză pe Traseu Montan (VTM), a început aventura celei de a XVIII-a ediţii a trofeului „Cel mai 4X4”. Printre reprizele unei ploi care avea să ne însoțească întreaga zi, cele 12 vehicule intrate în concurs – Dacia Duster, Hyundai Kona, Isuzu D-Max, Jaguar E-Pace, Jeep Compass, Jeep Renegade, KIA Sportage, Land Rover Discovery, Mercedes-Benz Clasa X, Mitsubishi Eclipse Cross, Nissan Navara și Renault Koleos – şi-au demonstrat mai întâi calităţile pe asfalt. Capitole precum preț, manevrabilitate, confort, sisteme de asistenţă, infotainment, conectivitate sau consum au fost punctate de membri juriului care au testat, pe rând, fiecare vehicul. Scârţâitul anvelopelor, fumul degajat de frâne şi mugetul motoarelor au înlocuit pentru câteva ore liniştea zonei.

 

În a doua zi a testelor, cea rezervată traseelor pe drumuri neamenajate, vehiculele au fost împărţite în două categorii, una rezervată SUV-urilor cu garda la sol redusă şi trenuri de rulare adaptate mai degrabă pentru „jungla urbană”, iar cealaltă vehiculelor pentru care noroiul, nisipul sau stâncile sunt cei mai buni parteneri de „joacă”. Din cauza vremii potrivnice, cu averse de ploaie care au transformat anumite părți ale traseului în capcane cu mâl, iar altele în patinoare din iarbă și piatră, anvelopele s-au dovedit cuiul lui Pepelea pentru multe dintre modelele care, în teorie, se pot deplasa oricând în teren accidentat. Însă regulamentul competiţiei prevede clar ca acestea să fie cele din echiparea cu care au fost omologate vehiculele în România. De altfel, acelaşi regulament nu permite nici îmbunătăţiri ale motorului, transmisiei, trenului de rulare sau caroseriei fiind testate de juriu doar variantele standard.

 

Campioni pe drumuri de munte

La finalul a două zile de competiţie, cele patru secţiuni ale concursului au avut câte un învingător. Astfel la categoria „SUV”, fotoliul de lider a fost ocupat de Dacia Duster, vehiculul produs la Mioveni câștigând „la mustață” în fața unor modele precum Hyundai Kona, Mitsubishi Eclipse Cross, Kia Sorento și Renault Koleos. Avantajat în special de preț, dar și de capacitățile off-road recunoscute încă de la prima generație, Duster a dus o luptă dificilă în special în fața vehiculelor din noul val Hyundai Kona și Mitsubishi Eclipse Cross.

 

Categoria „SUV Premium” a fost câştigată de Jaguar E-Pace, primul SUV al mărcii britanice câștigând grație unui comportament aproape fără reproș pe asfalt, dar și unei deplasări neașteptat de corecte pe teren accidentat. E drept că, după utilizarea la capacitate maximă timp îndelungat, modelul a dat semne de oboseală, sistemul de frânare având nevoie de ajustări.

Cel mai bun vehicul la categoria „Off-road” s-a dovedit în acest an Jeep Renegade, în echipare Trailhawk. Trebuie menționat că mașina a participat și la ediția de anul trecut a competiției, atunci fiind depășită în clasament de fratele mai mare, Wrangler. Renegade Trailhawk s-a dovedit foarte capabil în teren greu, datorită dimensiunilor reduse, gărzii la sol generoase și sistemelor specifice pentru off-road perfecționate de-a lungul timpului de legendara marcă americană.

Cel de-al patrulea câştigător al trofeului „Cel mai 4×4” a fost Mercedes-Benz Clasa X. Acesta a reușit, mulțumită plusurilor remarcate la comportamentului pe asfalt și la nivel de confort, să „fure” coroana fratelui său francez, Nissan Navarra.