Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri că în opinia sa, alegerile din București vor fi câștigate de Cătălin Cîrstoiu. El a subliniat că acest lucru se va întâmpla datorită echipei pe care o va forma. În plus, el se va bucura de majoritate în Consiliul General. Pe lista atuurilor se mai numără și calitățile sale de lider.

Marcel Ciolacu a adăugat că Nicușor Dan nu prezintă un proiect concret. Conform acestuia, după patru ani de mandat, nu a reușit să implementeze schimbări semnificative.

Cătălin Cîrstoiu are cele mai mari șanse la Primăria Bucureștiului

Marcel Ciolacu a exprimat la DCNews opinia că medicul Cătălin Cîrstoiu ar putea câștiga alegerile pentru Primăria Bucureștiului. El a subliniat că este important să câștige bucureștenii. În viziunea sa, Cîrstoiu este favoritul din cauza diferențelor mari între susținătorii săi și cei ai celorlalți candidați.

„Părerea mea este că va câştiga domnul Cătălin Cîrstoiu, pentru că e o diferenţă foarte mare între susţinători, nu există nicio comunicare între susţinătorii domnului Nicuşor Dan şi susţinătorii domnului Piedone. Liantul, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu”, a spus liderul PSD.

Marcel Ciolacu a menționat că Cîrstoiu va avea o echipă puternică și va beneficia de o majoritate în Consiliul General. În plus, premierul a ținut să arate că opțiunea aleasă de PNL-PSD pentru București este apreciat pentru calitățile sale de manager.

Catalin Cirstoiu
Cătălin Cîrstoiu/SURSA FOTO: Facebook

Un om care a demonstrat că poate

”Un om care a demonstrat că poate”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul a ținut să sublinieze că ”s-a săturat de politicienii care găsesc scuze”.

Liderul PSD a remarcat că multe campanii politice sunt câștigate prin promovarea votului negativ, prezentându-se adversarul ca fiind urât sau incompetent.

El a adăugat că Nicușor Dan și alți candidați nu prezintă un proiect administrativ clar. În opinia sa, faptul că după patru ani se discută încă despre probleme fundamentale este dezamăgitor.

Marcel Ciolacu nu crede în succesul lui Nicușor Dan

Marcel Ciolacu a vorbit și despre posibilele consecințe ale unui eșec asupra alianței PSD-PNL. În acest context, liderul PSD a afirmat că, în primul rând, Cătălin Cîrstoiu nu va pierde alegerile și că acest lucru nu va afecta alianța. El a menționat că votul politic va fi consistent.

Totodată, Ciolacu a exprimat scepticismul său cu privire la posibilitatea ca un bucureștean să-l voteze pe Nicușor Dan, considerând că acest lucru este ilogic.

”Eu nu cred că un bucureştean mai poate să îl voteze pe Nicuşor Dan, depăşeşte logica”, a mai declarat premierul.