Cât va mai valora mașina ta peste patru ani – clasa medie
Un studiu realizat de compania germană de consultanţă Bahr&Fess şi dat publicităţii de Focus arată cât îşi pierd din valoare maşinile cumpărate la finalul lui 2016 după patru ani de utilizare. Iată care sunt cele mai avantajoase modele în momentul revânzării.
Știm cu toţii că o maşină pentru care plătim astăzi 10.000 de euro va putea fi vândută cu mult mai puţin pe măsură ce timpul trece. Dar cu cât? Această întrebare îşi poate găsi răspunsul în cataloagele EurotaxGlass sau Schwake, însă o interpretare pentru fiecare maşină în parte costă bani frumoşi. Ei bine, specialiştii Bahr&Fess au luat în calcul datele din cataloagele mai sus menţionate, o distanţă medie parcursă anual de 15.000 km şi au dat publicităţii „Campionii valorii reziduale”, sau, mai exact, maşinile cu cea mai mică devalorizare după patru ani de utilizare. Practic, luând în calcul datele de pe piaţa germană – orientative pentru toate pieţele din Europa – analiştii Bahr&Fess au calculat care va fi valoarea reziduală relativă (în procente, cât rămâne din valoarea iniţială) şi valoarea reziduală absolută (în euro, cât bani se pierd de la prima achiziţie până la revânzare) pentru cele mai importante dintre cele 16 clase de vehicule luate în calcul de Bahr&Fess.
Ca idee, un autoturism nou se devalorizează, în medie, cu circa 24,2% după primul an de la înmatriculare şi cu procente cuprinse între 5% şi 6% în fiecare dintre următorii ani. În funcţie de marcă, model, motor, preţ de achiziţie sau segment de piaţă, pierderea de valoare este foarte diferită. Nu sunt luate în calcul echipamentele opţionale şi nici starea tehnică, acestea depinzând de la un autoturism la altul.
Clasa D (medie)
Pe primul loc în privința valorii reziduale relative se află Audi A5 cu motor diesel de 190 CP. Cu un preț de achiziție de 40.850 de euro la finalul lui 2016, acesta va valora la finalul lui 2020 54% din prețul inițial. Pe locul secund în acest clasament se află tot un Audi, A4, cu motorul TFSI de 1.4 litri care dezvoltă 150 CP. Cu un preț de achiziție de 32.950 euro, acesta va valora după patru ani 52% din prețul inițial. Pe locul trei se clasează Mercedes-Benz Clasa C 160 T – 129 CP care va păstra 52% din prețul inițial (33.439 euro) după patru ani de utilizare.
La capitolul valoare reziduală absolută, mult mai ușor de înțeles, cel mai avantajos model din clasa medie pe care îl puteți cumpăra este Skoda Superb 1.4 TSI GreenTec Combi. Cu un preț inițial de 26.090 euro, acesta va pierde din valoare 13.045 euro. Ocupantul locului doi este în acest caz Toyota Avensis 1.6 L Valvematic – 132 CP care va pierde 13.370 euro din prețul inițial de 24.090 de euro. Ultimul loc de pe podiumul campionilor valorii reziduale absolute este ocupat de Opel Insignia 1.4 Turbo Ecoflex – 140 CP care va pierde 13.747 euro din prețul de achziție (24.995 euro).


Detalii despre devalorizarea din clasa E (executive) puteți afla mâine de pe site-ul Capital.ro
Detalii despre devalorizarea din clasa A (mini) puteți găsi aici.
Detalii despre devalorizarea din clasa B (mică) puteți găsi aici.
Detalii despre devalorizarea din clasa C (compactă) puteți găsi aici.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





