Vladimir Putin a anunțat recent că una dintre fiicele sale sa a primit deja vaccinul împotriva Covid-19 și în prezent se simte bine. Medicamentul urmează să fie pus în circulație la 1 ianuarie 2021. Liderul de la Kremlin a anunțat că acesta va fi livrat pe pieţele străine sub denumirea de Sputnik V. Numele vaccinului este preluat de la primul satelit trimis de URSS pe orbita Pământului.

Kirill Dimitriev, şeful fondului suveran de investiţii RDIF implicat în cercetarea respectivă, a declarat că Rusia a primit deja cereri din peste 20 de ţări, pentru un miliard de doze de vaccin. În plus, Mikhail Murashko, ministrul rus al Sănătăţii spune că „testările clinice au fost făcute la Universitatea Sechenov şi la Spitalul Militar Burdenko. Rezultatele au demonstrat înaltă eficienţă şi siguranţă. Toţi voluntarii au dezvoltat cantităţi mari de anticorpi şi niciunul n-a suferit complicaţii după imunizare”.

Potrivit oficialului din Sănătate, pe baza datelor furnizate de specialişti, vaccinul ar oferi o protecţie de 2 ani.

El a mai spus că primii în Rusia vor fi vaccinaţi medicii şi cadrele din învăţământ.

Rusia a asigurat în ultimele săptămâni viitoarea producţie de mii de doze de vaccinuri împotriva noului coronavirus şi ‘câteva milioane’ de la începutul anului viitor. OMS a reacţionat, pledând pentru respectarea protocoalelor şi reglementărilor în vigoare în dezvoltarea unui vaccin anti-COVID-19.

Rusia lucrează de mai multe luni, ca multe alte ţări din lume, la mai multe proiecte de vaccinuri împotriva COVID-19. Cel dezvoltat de centrul Gamaleia a fost realizat în colaborare cu Ministerul Apărării.

În mod normal, testarea vaccinurilor ia mulţi ani, înainte de a fi produşi pe scară largă. Recent, oameni de ştiinţă străini şi-au exprimat preocuparea faţă de viteza dezvoltării unui astfel de vaccin, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat un apel la respectarea ‘liniilor directoare şi directivelor clare’ în materie de elaborare a unui astfel de produs.