Casa Națională de Pensii a anunțat chiar acum! Se renunță la acest act. Le veți primi în 45 de zile

Casa Națională de Pensii a anunțat chiar acum! Se renunță la acest act. Le veți primi în 45 de zile

Sursa: Facebook

Publicat de Corina Chiriac la 10 noiembrie 2020, 22:15

Casa Națională de Pensii Publice a trimis un comunicat de presă prin care informează că o adeverință nu mai este necesară. În comunicat, CNPP mai precizează că aplicația informatică va fi disponibilă în cel mai scurt timp.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a postat un comunicat pe pagina oficială a instituției care îi are în vedere pe cei care au încheiat contracte de asigurare socială în baza OUG nr.163/2020 cu plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale şi care doresc să depună dosar de pensionare pentru limită de vârstă.

CNPP menționează că Guvernul, prin intermediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Casei Naţionale de Pensii Publice, gestionează în mod eficient aplicarea prevederilor OUG nr.163/2020.

Decizia de pensionare va fi eliberată în maxim 45 de zile

Mai mult decât atât, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice a mai notat că în momentul de față instituția se află în plin proces de aplicare a prevederilor actului normativ anterior menționat, pentru ca persoanele care au încheiat astfel de contracte să poată beneficia de recunoaşterea perioadelor de asigurare în scopul deschiderii drepturilor de pensie de limită de vârstă, urmând ca, după depunerea dosarului de pensionare, să primească decizia de pensionare în termen de maxim 45 de zile.

Nu mai este nevoie de adeverință

În același comunicat, Casa Națională de Pensii Publice anunță că, având în vedere că informațiile privind stagiul de cotizare realizat în baza unui astfel de contract de asigurare vor fi preluate automat din modul informatic dedicat acestei activități, nu este nevoie de eliberarea unei adeverințe care să facă dovada perioadei asigurate, aplicația informatică pentru implementarea acestuia act normativ urmând să fie funcțională în scurt timp.

Beneficiarii Casei Naționale de Pensii Publice vor primi drepturile de pensie care li se cuvin, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al instituției.

Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.