Când va reveni Simona Halep pe teren. Antrenorul ei a spus în ce stare se află
Simona Halep a trecut prin momente cumplite. Sportiva s-a accidentat la Roma, suferind o ruptură musculară la gamba piciorului stâng. Au existat mai multe vehiculări despre perioada de recuperare și despre starea de sănătate a sportivei. În acest context, antrenorul său, Daniel Dobre vine cu noi informații.
Simona Halep nu va putea participa la French Open 2021, organizat în perioada 30 mai – 13 iunie, însă va putea reveni pe teren la următoarele două evenimente importante de pe calendar.
Este vorb adespre Wimbledon, care va fi organizat în perioada 28 iunie – 11 iulie, și unde sportiva este deţinătoarea trofeului, dar şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, organizate în perioada 23 iulie – 8 august, aceasta fiind ultima şansă reală a lui Halep de a merge la sărbătoarea sportului mondial.
Daniel Dobre, cel care a revenit în stafful Simonei de puţin timp a vorbit despre starea de sănătate a sportivei, dar și despre modul în care aceasta se va recupera.
Potrivit acestuia, Simona Halep se recuperează bine și a avut parte de mai multe intervenții. Din punct de vede mental, sportiva nu are niciun fel de problemă, însă este clar că va reveni mai puternică ca niciodată pe teren, în condițiile în care trebuie să își atigă toate obiectele stabilite.
„Simona e bine, din câte ştiu eu. N-am vorbit în fiecare zi cu ea, colaborarea mea cu ea trebuia să înceapă după Roland Garros, dar ştiu că lucrează foarte mult la revenire. A fost în Germania, a făcut nişte infiltraţii, acum e pe partea de fizioterapie, zilnic acordă revenirii trei-patru ore, eu o văd bine din punct de vedere mental. Din câteva discuţii pe care le-am avut o să revină mai puternică, pentru că are încă un cuvânt de spus şi doreşte să atingă anumite obiective”, a spus Daniel Dobre, potrivit Digi Sport.
Simona Halep merge la Jocurile Olimpice
Acesta a vorbit și despre Jocurile Olimpice, care în opinia sa nu sunt un pericol pentru sportivă, în condițiile în care se va antrena și la Wimbledon, dar și la alte turnee.
Totodată, Daniel Dobre a mai adăugat că sportiav va veni cu o poftă incredibilă pe teren pentru că nu a jucat de multă vreme, deci sunt șanse mari de reușită.
„Nu cred că Jocurile Olimpice sunt în pericol pentru Simona Halep. Va juca Wimbledon şi turneele dinainte, dacă totul merge bine. Dacă ar fi avut un sezon plin, poate că era mai uşor. Având în vedere că a stat şi cu umărul o perioadă de timp, o să se adauge şi această perioadă, va avea undeva la trei luni fără turnee, dar Simona e din punct de vedere al talentului foarte sus şi are nevoie doar de câteva zile ca să intre în ritm.
Partea cealaltă, mentală, de reintrare în competiţie, eu cred că are experienţa necesară, ştie ce înseamnă să te motivezi, cum să abordezi un turneu mare. Eu o văd bine pentru că va veni cu o poftă incredibilă de a juca tenis, pentru că n-a jucat foarte mult. Are, cu siguranţă, o foame de rezultate”, a adăugat Dobre.
El susține că în prezent sportiva încearcă să își dea seama de unde au apărut probleme medicale și dacă nu cumva există anumite fenomene care pot duce la astfel de accidentări.
„Ea acum încearcă să vadă de unde au apărut aceste probleme medicale, poate că există o suprasolicitare sau anumite fenomene de stres care pot duce la accidentări, dar un sezon atipic, în care nu eşti în competiţii, în care te antrenezi altfel… E clar că anul care a trecut, cu turnee mai puţine, poate afecta starea de sănătate” a adăugat Daniel Dobre.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





