Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) nu dispune de fonduri suficiente pentru a despagubi, in bani, imobilele revendicate, sustine Ingrid Popa Mocanu, vicepresedintele institutiei.

Aceasta spune ca, in prezent, cele mai importante probleme cu privire la evaluarea proprietatilor, la acordarea sumelor de bani sunt: insuficienta fondurilor, evaluarile neunitare si lipsa actelor pentru imobilele revendicate pentru ca evaluarea sa fie una corecta.

 „Criza financiara influenteaza, pe de-o parte, prin diminuarea sumelor ce urmeaza a fi incasate pentru ca, rapoartele de evaluare, se reflecta valoarea de piata din momentul evaluarii. Pe de alta parte, noi avem o dificultate chiar mai mare in credibilitatea evaluarii pentru ca, daca lipsesc tranzactiile, lipseste obiectul cu care compar si atunci nu mai am siguranta, certitudinea ca valoarea din raportul de evaluare este chiar cea corecta”, a explicat Ingrid Mocanu.

„In 2008 au fost evaluate aproximativ 5.500 de dosare de fond funciar, pe terenuri agricole, si 1.650 de dosare avand ca obiect imobile notificate, potrivit Legii 10/2001. Cam atatea au si fost finalizate. In 2009 speram ca va creste ritmul sau, daca nu, macar sa se mentina asa pe fond funciar si sa creasca pe Legea 10 pentru ca aici ritmul a fost putin mai incet decat pe cel funciar”,  a mai spus ea.

Potrivit acesteia, in ceea ce priveste Legea 10/2001, in toata tara sunt 200.000 de notificari formulate dintre care au fost solutionate aproximativ 100.000 si se afla inregistrate la ANRP 47.000 de dosare pentru despagubiri.    

    
 „Foarte multe dosare sunt in asteptare, procedura a fost finalizata, zicem noi, intr-un procent de vreo 20%”, a spus ea.

Sistemul de plata a imobilelor revendicate

Ingrid Mocanu a spus ca ANRP primeste bani de la Ministerul Finantelor treptat, chiar si de mai multe ori pe luna. In ianuarie, Ministerul Finantelor a virat in contul ANRP suma de 10 milioane de lei. „Nu avem inca bugetul pe 2009 si nici dividendele de la Fondul Proprietatea”, sustine ea.

Potrivit acesteia, prima transa se plateste in 15 zile de la existenta disponibilitatilor banesti, iar a doua transa in doi ani de la data formularii optiunii. Pana la 250.000 de lei este prima transa, urmand ca diferenta sa fie achitata in contul celei de-a doua transe.

„In prezent, mai avem de platit optiuni in numerar de aproximativ 700 de milioane de lei. Nu avem banii acestia. Teoretic, Ministerul Finantelor trebuie sa vireze acesti bani in conturile institutiei noastre ca dupa aceea noi sa-i viram in conturile persoanelor indreptatite”, a spus ea.

 „Termenul de primire a banilor dupa primirea deciziei finale este unul aleatoriu, in functie de cat de mult ne vireaza in conturi Ministerul Finantelor”, a încheiat Ingrid Mocanu.