Când intră pensiile pe card în ianuarie 2025? Plata se face cu întârziere
SURSĂ FOTO: Dreamstime
Pensionarii așteaptă cu nerăbdare să vină pensiile, indiferent dacă sunt pe card sau sunt aduse de către poștași. Totuși, plățile în prima lună a anului 2025 se vor face cu întârziere.
Pensiile din ianuarie 2025 vor veni cu întârziere pentru pensionarii români
Pensii ianuarie 2025. 2025 a adus vești mai puțin favorabile pentru pensionarii din România, în special pentru cei care așteaptă plata pensiilor.
Anunțul oficial al Guvernului privind menținerea pensiilor la nivelul lunii noiembrie 2024, pe fondul măsurilor de austeritate implementate pentru acest an, nu este singura schimbare.
De asemenea, pensionarii vor primi pensiile cu întârziere în luna ianuarie 2025.

Termene de plată diferite pentru pensionarii care primesc banii acasă și cei care au pensia pe card
Pensionarii care beneficiază de serviciile Poștei Române vor primi pensia acasă în prima parte a lunii ianuarie.
În mod obișnuit, aceștia ar fi trebuit să primească banii până pe 10 ianuarie, însă, având în vedere că angajații statului au mai multe zile libere, plățile ar putea ajunge până la 17 ianuarie.
În schimb, pensionarii care au pensia virată pe card vor primi banii aproximativ la mijlocul lunii, după cum a precizat Poșta Română.
Zilele libere ale angajaților Poștei Române și impactul asupra plății pensiilor
Potrivit unei declarații oficiale, plățile întârziate sunt cauzate de sărbătorile legale din perioada sărbătorilor de iarnă, cum ar fi 1 și 2 ianuarie, precum și zilele de Bobotează și Sfântul Ioan.
Aceste zile libere, conforme cu prevederile Codului Muncii și ale Contractului Colectiv de Muncă 2024-2025, au dus la o întârziere a distribuirii pensiilor.

Pensii ianuarie 2025. Noi reglementări pentru pensionarii care primesc pensia acasă
Pentru pensionarii care nu sunt acasă atunci când vine poștașul, există riscul ca pensia să nu fie livrată.
În acest caz, drepturile bănești și documentele de plată pot fi ridicate de la ghișeele poștale, însă doar în termen de 2 zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii respective.
Dacă nu sunt ridicate în acest termen, pensiile se vor întoarce la Casa Teritorială de Pensii, iar pensionarii vor trebui să le solicite personal de acolo.
Aceste măsuri au stârnit nemulțumiri, în special în rândul pensionarilor din mediul rural, care se confruntă cu dificultăți suplimentare pentru a ridica pensiile.
Măsuri de eficientizare ale Poștei Române
Pe lângă întârzierile din ianuarie 2025, Poșta Română a anunțat și măsuri de eficientizare a serviciilor. Printre acestea se numără desființarea oficiilor poștale, întrucât compania nu poate obține profit din activitățile curente. Poșta intenționează să încurajeze pensionarii să își primească pensiile pe card, renunțând astfel la livrarea acestora acasă prin poștaș.
De asemenea, pentru a reduce interacțiunile fizice, Poșta Română a introdus roboți care facilitează plata facturilor și a taxelor. Clienții pot plăti diverse servicii, inclusiv facturi de utilități și taxe, folosind roboți specializați care scanează codurile de bare de pe facturi și îi ghidează pe utilizatori prin procesul de plată.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





