Când intră pensiile în luna februarie?

Când intră pensiile în luna februarie? În această lună, pensiile vor ajunge în conturile seniorilor la o dată diferită, în funcție de alegerea pe care au făcut-o cu privire la modul în care primesc aceste venituri.

Mai precis, pensionarii care au ales ca pensia să le fie livrată pe card, vor primi banii pe 12 februarie, cel târziu 13 februarie.

Cei care primesc banii prin poștă trebuie să știe că aceștia ar putea veni în intervalul 1-15 februarie.

Este important de menționat aici că, în cazul în care nu sunteți acasă când vine pensia, nu trebuie să vă îngrijorați. Atât pensiile, cât și talonul, poate fi ridicat de la poștă.

Astfel, pentru a primi banii, trebuie să mergeți la oficiul poștal în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii.

bani, pensii, neimpozitare pensii
Bani/SURSA FOTO: Dreamstime

Tichete pentru românii cu pensii mici

Guvernul a anunțat că a aprobat implementarea unui program de asistență materială destinat unor categorii defavorizate în perioada 2024-2027.

Persoanele provenite din medii defavorizate vor beneficia și de un sprijin sub formă de pachet cu alimente. Acesta este evaluat la 125 de lei. De asemenea, va fi distribuit o dată la șase luni.

Primele tichete electronice pentru anul 2024 vor fi distribuite în perioada imediat următoare, la mijlocul lunii februarie. Acest lucru va avea loc după efectuarea unui nou inventar al persoanelor eligibile pentru program, având în vedere că plafonul a fost crescut la 2.000 de lei pentru acest an.

O decizie guvernamentală a detaliat aspectele acestui sprijin, concentrându-se în special pe pensionari și persoanele cu dizabilități.

Limita maximă a veniturilor pentru a beneficia de tichetele sociale electronice destinate alimentelor și meselor calde a fost majorată la 2.000 de lei. Anul trecut, aceasta a fost de 1.700 de lei.

Tichetul, în valoare nominală de 250 de lei, va fi oferit o dată la două luni în cursul acestui an.

Acești bani pot fi utilizați exclusiv pentru:

  • achiziționarea de alimente
  • achiziționarea de mese calde

Perioada de valabilitate este de 12 luni de la data fiecărei achiziții.

Beneficiarii sunt:

  • familii care au cel puțin doi copii în întreținere
  • familiile monoparentale cu venituri lunare pe membru de familie sub sau egal cu 675 de lei sunt eligibile pentru aceste tichete

Sunt considerate eligibile și:

  • familiile/persoanele care au beneficiat de ajutor de incluziune conform Legii 196/201
  • persoanele fără adăpost