Cămaşa care poate fi purtată 100 de zile fără spălare

Cămaşa care poate fi purtată 100 de zile fără spălare
Publicat de CAPITAL la 2 mai 2013, 09:25

Un start-up american denumit Wool & Prince susţine că are o cămaşă pentru bărbaţi ce poate fi purtată timp de 100 de zile fără să fie spălată.

Afacerea a generat o serie de discuţii pe Kickstarter, cel mai mare site de crowdfunding din lume, şi a dus la atragerea a peste 246.000 de dolari în doar câteva zile.

„Am realizat că bărbaţii adoră blue-jeans-ii pentru că necesită o întreţinere sumară şi se adaptează la orice ţinută, dar nu exista o variantă similară de la talie în sus… până acum“, scrie pe pagina brandului de pe Kickstarter.

Wool & Prince şi-a atins ţinta de 3.000 de cămăşi comandate şi a suspendat deocamdată vânzările pentru a realiza comenzile înregistrate.

Cămăşile costă 98 de dolari şi au croială similară cu cele realizate de Brooks Brothers şi J. Crew, potrivit brandului.

Cămăşile nu trebuie spălate pentru că sunt confecţionate din lână, material mai durabil decât bumbacul şi care absoarbe mai bine mirosurile, potrivit paginii de pe Kickstarter.

Crowdfunding este un sistem de finanţare bazat pe implicarea comunităţilor în susţinerea financiară a unor proiecte.

Practic, ai un proiect în jurul căruia dezvolţi o reţea socială căreia îi pui la dispoziţie câteva servicii legate de proiect. Membrii reţelei oferă bani în schimbul serviciilor la care au acces, ajutând astfel crearea sau dezvoltarea produsului respectiv.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.