Călin Georgescu se rupe de George Simion? Claudiu Târziu face dezvăluiri din interior: Foarte greu

Călin Georgescu se rupe de George Simion? Claudiu Târziu face dezvăluiri din interior: Foarte greu

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Călin Georgescu

Publicat de Iulian Luca la 11 aprilie 2025, 17:35

Claudiu Târziu, cofondatorul partidului AUR, face dezvăluiri despre motivele despărțirii sale de George Simion și formațiunea pe care a ajutat să o construiască. De asemenea, Târziu a criticat dur modul în care AUR este condus, dar și influența pe care Călin Georgescu ar fi avut-o.

Desemnarea lui George Simion a fost voința lui Călin Georgescu

Claudiu Târziu susține că sprijinul lui Călin Georgescu nu a existat în mod real. În opinia lui, George Simion a greșit strategic. Fără o susținere clară, publică, și exprimată răspicat din partea lui Georgescu, Târziu crede că George Simion are șanse slabe să ia voturile fostului candidat.

Târziu a declarat că desemnarea lui George Simion drept „candidat de rezervă” nu a fost o decizie de partid, ci una dictată de voința lui Georgescu.

„Modul în care George Simion a hotărât ca totul să se subordoneze candidatului pe care îl credeam încă eligibil, Călin Georgescu. Inclusiv desemnarea candidatului de rezervă, care este George Simion astăzi, a fost rezultatul voinței lui Călin Georgescu, nu a fost voința partidului.

Fără intervenția publică a lui Călin Georgescu, în care să spună ferm că îl susține pe George Simion, foarte greu să ia din voturile lui. Această postură serioasă, misterioasă, care ieșea din când în când să dea câte o direcție, i se potrivea domnului Georgescu”, a declarat Târziu, potrivit Fanatik.

Ce spune despre liderul AUR, George Simion

Târziu l-a acuzat pe George Simion că își dorește puterea de dragul puterii, fără să aibă un plan real pentru România. „Nu are program de țară”, a spus el, subliniind că imaginea publică intens promovată nu e susținută de o viziune coerentă.

„Deschideai frigiderul și îl găseai pe George Simion. Rămâi tânărul obraznic, rămâi haiducul, și lumea te va vota. Dar nu e cinstit, care ești tu cu adevărat. El își dorește putere de dragul puterii, dar nu știe ce să facă cu ea”, a completat Târziu.

Potrivit acestuia, liderul AUR a pierdut autenticitatea care l-a consacrat în fața electoratului.

Claudiu Tarziu, George Simion, AUR
SURSA FOTO: Inquam Photos, Mălina Norocea

O conducere unilaterală și strategii discutabile

Claudiu Târziu a reiterat faptul că a fost îndepărtat din partid pentru că George Simion a dorit să preia întreaga putere decizională.

„Cam de la începutul anului trecut (…) nu se mai consulta cu nimeni, făcea doar ce voia el”, a spus el.

A pus sub semnul întrebării și presupusele înțelegeri dintre Simion și PSD pentru alegerile din 2024, spunând că nu are dovezi, dar dacă ar fi știut, le-ar fi denunțat: „Dacă a fost o înțelegere, probabil a fost strict între el și Ciolacu (…) Dacă au făcut asta, oricum e penal și cineva ar trebui să plătească pentru asta.”

Târziu a afirmat că ruptura dintre el și AUR este definitivă. A recunoscut că formațiunea a avut o perioadă de succes, dar în prezent consideră că partidul este în derivă, iar „AUR de astăzi nu ar mai fi fost AUR de astăzi fără ajutorul meu. Îi împiedicam prin existența mea”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.