Calcul incredibil! Ce sumă primește Dan Voiculescu drept despăgubire pentru anii petrecuți în închisoare
După ultimele informații apărute în spațiul public, potrivit cărora statul oferă 5 lei pe zi pentru deținuții care nu au beneficiat de recursul compensatoriu, Dan Voiculescu ar strânge o sumă consistentă în momentul în care această lege va intra în vigoare.
Ministerul Justiției, condus de Tudorel Toader, pregătește o lege prin care deținuții care nu au beneficiat de „recursul compensatoriu” să fie despăgubiți financiar pentru condițiile grele de detenție. Printre beneficiari se va afla și Dan Voiculescu, patronul Antenelor.
Deţinuţii care nu au beneficiat de recursul compensatoriu ar putea primi 5 lei pentru fiecare zi petrecută în spatele gratiilor în condiţii improprii. Este o variantă de lucru pentru un proiect ce se află la Ministerul Justiţiei, scrie realitatea.net.
Este vorba despre persoanele închise în perioada 24 iulie 2012 – 19 octombrie 2017, iar potrivit sindicaliştilor ar fi vorba de 90 de mii de foşti deţinuţi.
Un simplu calcul arată că statul ar trebui să scoată din vistierie 70 de milioane de lei pentru aceștia. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, încă din martie anul trecut, că unele state europene, precum Italia şi Ungaria, au despăgubit deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare cu 5 euro pe zi. Tot atunci anunţa un proiect de lege în acest sens.
Dan Voiculescu a fost introdus în penitenciar pe 8 august 2014, fiind condamnat la 10 ani de detenţie. El a fost eliberat pe 18 iulie 2017, prin urmare nu a beneficiat de recursul compensatoriu, care a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017.
Potrivit sindicaliştilor din penitenciare, dacă Voiculescu a stat în penitenciar în condiţii necorespunzătoare şi face cerere de compensaţii financiare, el ar putea primi de la stat în jur de 1000 de lei.
Sindicalişii spun ca, de regulă, recursul compensatoriu înseamnă o cincime din pedeapsa executată. Prin urmare, dacă Voiculescu a executat aproape 3 ani de detenţie, ar fi trebuit să beneficieze de aproape 7 luni zile câştig, ca urmare a recursului compensatoriu, conform g4media.
Tudorel Toader a declarat în martie anul trecut, că unele state europene, precum Italia şi Ungaria, au despăgubit deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare, cu 5 euro pe zi. Precizarea af fost făcută după ce ministrul a anunţat că este în lucru un proiect de lege în acest sens.
„Decizia pilot a Curţii Europene prevede un recurs efectiv, recurs efectiv neînsemnând doar pentru cei pe care legea i-a prins în penitenciar, şi care au putut beneficia de 6 zile considerate executate, la 30 de zile în condiţii necorespunzătoare.
Să ne imaginăm că cineva a ieşit din penitenciar cu o săptămână înainte de apariţia legii, şi atunci n-a mai beneficiat de recursul compensatoriu, şi Curtea Europeană spune că trebuie să le dăm şi lor despăgbiri băneşti, materiale, pentru perioada în care au stat în detenţe nercorespunzătoare”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader pe 22 martie 2018.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





