Piaţa românească de curierat intern va avea parte de un an deloc plictisitor. Marile companii se luptă pentru dominarea spaţiului aerian, cele mai mici fac investiţii continue în dezvoltarea flotei auto, pregătindu-se pentru creşteri importante ale afacerilor.

TNT România se mândreşte zilele acestea cu cel mai mare avion operat de o companie pe piaţa românească. Aeronava Boeing 737-300F, operată de către TNT Express şi dedicată relaţiei cu România, are o capacitate de 16,5 tone, cea mai mare dintre cele operate de către companiile de curierat prezente în România, conform celor spuse de reprezentanţii companiei.

Care sunt avantajele pe care le aduce un astfel de avion? „Se creează noi oportunităţi privind expedierea cantităţilor mari de marfă în timp definit, cu atât mai importante după aderarea României la UE şi înlăturarea barierelor vamale în spatiul comunitar“, explică Bogdan Enache, country manager TNT România. „Astfel, pot fi încărcate zilnic nouă containere de mari dimensiuni, avionul putând transporta cantităţi impresionante de marfă“. El prognozează o creştere de minimum 30% a afacerilor companiei în urma operării acestui avion.
Concurentul său principal, DHL, nu se lasă însă mai prejos. „Începând cu trimestrul I al acestui an, DHL România va utiliza o aeronavă nouă cu o capacitate mult mai mare decât a celor utilizate de companiile de profil pe piaţa locală în acest moment“, a declarat Bogdan Obreţin, director comercial DHL România.
Situaţia este un pic diferită când vine vorba de companiile ale căror servicii vizează cu precădere piaţa internă de curierat. „Compania Fan Courier a luat la un moment dat în considerare varianta transportului aerian. Am comandat un studiu de piaţă, în urma căruia am ajuns la concluzia că nu există cerere foarte mare pentru acest serviciu“, a declarat pentru Capital Mihai Adrian, directorul companiei. El spune că avantajul acestui serviciu ar fi timpul scurt de livrare a expediţiilor, dar că piaţa noastră nu are nevoie decât în mică măsură de acest serviciu. „Dacă din piaţă vor veni semnale că se doreşte acest serviciu, sigur vom reveni asupra deciziei“, a continuat managerul. Şi Sorin Sofian, director general la TCE Logistică, este de aceeaşi părere, adăugând însă un alt dezavantaj: costurile ar fi exagerat de mari. „Din câte ştiu eu, nu există nimeni în România care să opereze un astfel de serviciu. Nici nu există cerere pe piaţa românească de un astfel de serviciu“. Bogdan Pilat, directorul executiv Cargus, este şi el de părere că un avion presupune costuri prea mari pentru piaţa internă. „Noi nu avem avioane proprii, ci le folosim pe cele comerciale sau chiar ale TNT-ului. Ei au costuri foarte mari de operare şi atunci trebuie să-l încarce, cu orice, aşa că au încheiat alianţe cu mulţi dintre concurenţi. Şi este normal, pentru că dacă încarcă avionul doar cu volumele TNT din România, pierde foarte mulţi bani“.

Însă, la TNT aproximativ 80% din transporturile derulate în ultima perioadă sunt operate prin intermediul reţelei aeriene, ceea ce, spune Bogdan Enache, justifică creşterea continuă a capacităţilor operaţionale aeriene. „Aeronavele TNT conectează cele mai importante porţi aeriene din ţară (Bucureşti, Timişoara şi Cluj) cu Centrul European Express al TNT de la Liège, fiind folosite pentru expedierile internaţionale“, explică directorul.

De ce a căpătat transportul aerian această importanţă? Un factor ar putea fi chiar integrarea României în UE. „Dispariţia barierelor vamale, dublate de un nivel investiţional susţinut, credem că va face ca dinamica pozitivă a sectorului în care activăm să se menţină inclusiv după aderarea la UE“, spune Bogdan Obreţin. Iar Bogdan Enache completează, spunând că „în mod tradiţional, segmentul pe care s-a manifestat competiţia dintre cei doi operatori, atât în România, cât şi la nivel internaţional, este cel al transporturilor aeriene de tip expres. În plus, aderarea va duce şi la o creştere a volumului de tranzacţii comerciale dintre România şi celelalte ţări membre, deci şi volumul expediţiilor va creşte, explică Bogdan Pilat. „Deja se simte lucrul acesta. Piaţa va creşte categoric cu cel puţin 30%, dar eu cred că procentajul de creştere va fi mai mare, spre 60%“, conchide el. 

Mai rapizi după aderare

«Noul statut al României de ţară membră UE are un impact considerabil în ceea ce priveşte circulaţia rapidă şi facilă a mărfurilor, iar companiile din România pot beneficia de reducerea timpilor de tranzit cu 24-48 de ore pentru toate ţările UE.»

Bogdan Enache, country general manager, TNT România

Ei ne trimit coletele

TNT ROMÂNIA

A intrat pe piaţă în 1999 şi printre principalii clienţi ai săi se numără ABN Amro Bank, Vodafone, Solectron, Robert Bosch şi Xerox. TNT are la nivel mondial peste 128.000 de angajaţi, dintre care 48.000 în divizia Express. Flota sa este de 43 de avioane şi 19.000 de autovehicule, realizând 3,5 milioane de livrări în fiecare săptămână în peste 200 de ţări.

DHL ROMÂNIA

A intrat pe piaţa românească în 1991 şi printre principalii clienţi se numără ING, Phillip Morris şi GSK. DHL are la nivel mondial 285.000 de angajaţi în 6.500 de birouri din 22 de ţări, 420 de avioane şi 76.000 de vehicule ce realizează 1,5 miliarde de livrări anual şi acoperă 120.000 de destinaţii.

FAN COURIER

Beneficiază de un parc auto ce s-a extins la mai mult de 380 de autovehicule de distribuţie (MAN, Mercedes, Ford, Fiat, Citröen), de peste 500 de angajaţi specializaţi şi de aproximativ 270 de centre de sortare şi decartare. În ultimul an, a făcut investiţii majore în IT, pentru optimizarea serviciilor.

CARGUS

A obţinut anul trecut ratingul de companie A+. Echivalentul celui mai scăzut grad de risc de companie, ratingul a fost acordat de Centrul Român de Modelare Economică unui număr restrâns dintre cele mai mari companii din România. Compania are o flotă de 650 de autovehicule (pick-up, van şi camioane).

TCE

TCE Logistică a încheiat anul 2006 cu o investiţie de aproximativ 350.000 de euro, destinaţi extinderii flotei companiei cu încă zece vehicule marca Ford şi zece Iveco (20 de VAN-uri de 3,5 tone). Achiziţia, neplanificată pentru acel moment, a venit pe fondul creşterii volumului de marfă transportată de TCE Logistică pe final de an.