Bulgaria vrea să adereze la zona euro

Lyubomir Karimansky, singurul candidat propus de formaţiunea politică „Există un Astfel de Popor”, nu a reuşit să strângă suficiente voturi nici din partea coaliţiei guvernamentale și nici din partea opoziţiei, după ce un rival sprijinit de premierul bulgar Kiril Petkov şi-a anunţat retragerea din cursă, duminică, 10 aprilie, potrivit Bloomberg.

Situația actuală îngreunează lupta de putere pentru înlocuirea lui Dimitar Radev, guvernatorul actual Băncii Naţionale a Bulgariei, deşi mandatul său s-a încheiat în 2021. Totodată, disputele dintre premierul bulgar Kiril Petkov şi partenerii săi din coaliţia guvernamentală au agravat problema respectivă, dar eşecul lui Lyudomir Karimansky ar putea permite reluarea procesului de selecţie.

Noul guvernator al Băncii Naționale a Bulgariei va avea responsabilitatea de a finaliza pregătirile necesare pentru aderarea la zona euro, urmând să aibă un loc în consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

În prezent, Bulgaria urmărește să adereze la zona euro pentru a-și stimula creșterea economică și pentru a o integra într-o strânsă legătură cu ţările europene bogate.

De asemenea, Bulgariei i s-a cerut să adere la Uniunea Bancară Europeană, ca o precondiţie pentru a intra în mecanismul ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), ce îi va permite să devină membră a zonei euro peste câţiva ani.

Reamintim faptul că, la începutul lui aprilie, Comisia Europeană a dat undă verde Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Bulgariei.

PNRR-ul Bulgariei a primit aprobare

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu prim-ministrul bulgar, Kiril Petkov. La rândul său, Petkov a declarat că planul are o valoare de peste 12 miliarde de leva, care însumează 10 % din PIB-ul Bulgariei şi oferă o oportunitate de transformare a ţării. Totodată, oficialul bulgar a ținut să îi mulțumească Ursulei von der Leyen pentru prezenţa sa şi pentru aprobarea PNRR finalizat.

Cum va folosi Bulgaria banii din PNRR?

Menționăm faptul că PNRR-ul are o importanță majoră pentru Bulgaria, iar oficialul bulgar a explicat și modul în care ar urma să fie folosite sumele de bani.

„PNRR asigură securitatea energetică a Bulgariei şi prevede reforme în ceea ce priveşte statul de drept, lupta împotriva corupţiei şi procedurile de achiziţii publice. Planul se concentrează pe investiţii în transportul feroviar, inclusiv 62 de trenuri noi şi noi sisteme feroviare urbane”, a declarat Petkov.

În același timp, potrivit premierului bulgar, PNRR-ul Bulgariei mai prevede și 1,3 miliarde de leva pentru transformarea economică a Bulgariei. La rândul ei, preşedinta CE a mai adăugat că planul global de redresare şi rezilienţă al UE se ridică la 800 de miliarde de euro şi este structurat în jurul a trei piloni principali – “Pactul verde” şi energia curată, digitalizarea şi investiţiile pentru a face societăţile mai puternice şi mai durabile.

Rolul cheie al Bulgariei în UE

Comisia Europeană are nevoie de Bulgaria de partea sa în drumul spre decarbonizare, a subliniat Ursula von der Leyen. Menționăm faptul că PNRR include soluţii pentru reducerea emisiilor de carbon, stocarea energiei, reformarea pieţei de electricitate, investiţii în reţele energetice inteligente şi diversificarea aprovizionării cu energie, astfel încât Europa să devină independentă de aprovizionarea cu gaze naturale şi petrol din Rusia, conform declarațiilor făcute de von der Leyen.

Cel de-al doilea domeniu este tranziţia digitală, a precizat ea, adăugând că planul asigură servicii publice accesibile prin conectarea la internet de mare viteză în zonele rurale, dezvoltarea reţelelor 5G, precum şi formarea competenţelor digitale pentru viitor.

„Aprobarea noastră de astăzi reprezintă o etapă importantă în vederea plăţii a 6,3 miliarde de euro în următorii câţiva ani. […] Avem mult de lucru în faţa noastră. Şi, bineînţeles, Comisia este întotdeauna pregătită să ofere sprijin”, a declarat von der Leyen.